Elle Decoration lansează cel de-al treilea concurs 3D – Dependent de Design

.

Anual, publicaţiile Elle Decoration din întreaga lume realizează proiecte prin care susţin designul, arhitectura şi artele, promovând artiştii şi creatorii care au un cuvânt greu de spus în domeniile în care activează, dar susţinând în acelaşi timp debutanţii care se îndreaptă spre artele vizuale cu pasiune şi energie.
Publicaţia organizează pentru al treilea an concursul 3D – Dependent de Design, singurul concurs de prestigiu care stimulează şi premiază designul de obiect.
„Numărul mare de proiecte primate din toată ţara, peste 200 la fiecare ediţie, ne-a încurajat să continuăm. Efervescenţa culturală şi entuziasmul creat în jurul acestei competiţii este motorul care ne-a făcut să găsim an de an soluţii pentru susţinerea acestor talente. Astfel, am reuşit să premiem în bani sau scurte stagii de training în cadrul şcolilor sau al caselor de arhitectură de la Milano şi Londra, tineri dependenţi de design din toată ţara”, spune Ileana Răducanu, redactor şef Elle Decoration.
Concursul se desfăşoară în perioada 1 iulie – 15 septembrie, timp în care participanţii sunt aşteptaţi să se înscrie şi să trimită proiectele în format electronic, prototip sau proiect pe hârtie, electronic, pe adresa [email protected] sau la sediul redacţiei Elle Decoration. Termenul limită de predare a proiectelor este 15 septembrie 2012.
Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton