Începând de luni, 26 octombrie, elevii din clasele primare şi copiii de grădiniţă intră în vacanţă timp de o săptămână, până pe 2 noiembrie.
Această vacanță intersemestrială pentru învățământul primar și preșcolar este prevăzută în structura noului anului școlar, aprobat prin ordin al ministrului Educației și Cercetării. În plus, elevii mai au o vacanță intersemestrială, între 30 ianuarie și 7 februarie 2021.
Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI
Conform noii structuri a anului școlar, semestrul I are 17 săptămâni – între 14 septembrie și 29 ianuarie 2021 – , o vacanță intrasemestrială de o săptămână, între 26 octombrie și 1 noiembrie și vacanța de iarnă, între 23 decembrie și 10 ianuarie, iar semestrul II are tot 17 săptămâni, durează din 8 februarie până în 18 iunie și cuprinde vacanța de primăvară: Paștele Catolic (2 – 11 aprilie), Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai).
Anul școlar pentru clasele terminale din învățământul liceal are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2021. În cazul claselor a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 11 iunie 2021.