Elevii ar putea scăpa de teze anul acesta

.

Pentru anul școlar 2020-2021, ministrul Educației, Monica Anisie, ia în calcul varianta renunțării la tezele semestriale și la olimpiade.

Conform Monicăi Anisie, o decizie în acest sens va fi luată în urma unor evaluări făcute de specialiştii din minister şi după consultarea cu sindicatele, părinții și elevii.

Citeşte şi: În Germania se recomandă aerisirea sălilor de clasă de trei pe oră. Elevii vor purta căciuli și fulare la cursuri

„Acest aspect se află în evaluări. La momentul acesta, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei realizează o astfel de evaluare. Trebuie să vă spun că, atunci când am realizat regulamentul pentru organizarea unităţilor de învăţământ, au fost consultaţi partenerii sociali, sindicate, vorbim aici şi despre asociaţii de părinţi, Consiliul Elevilor. Şi am luat atunci, la momentul începerii anului şcolar, o decizie. Dacă, însă, în contextul epidemiologic, va trebui să luăm alte măsuri, le vom lua, le vom analiza şi vom transmite ceea ce s-a decis în cadrul Ministerului Educaţiei spre consultare, ca şi data trecută, cu partenerii noştri”, a explicat ministrul Educaţiei, potrivit hotnews.ro.

Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI

În prezent, în România 2500 de unități de învățământ se află în scenariul roșu.

sursa foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton