Elevii din anii terminali se întorc, marţi, 2 iunie, la şcoală, pentru a face pregătire pentru examenele naţionale: Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.
În perioada 2 – 12 iunie se vor realiza numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale, iar prezenţa la şcoală în această perioadă este opţională.
Citeşte şi: Bacalaureat 2020. Calendarul oficial al organizării și desfășurării examenelor
În această perioadă, durata activităţilor petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu şi de 2 ore pentru elevii de gimnaziu. Pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale, activitatea de pregătire nu va dura mai mult de 4 ore pentru elevii de liceu şi 3 ore pentru gimnaziu, potrivit Mediafax.
Potrivit miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, vor exista anumite măsuri de prevenire şi de combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unităţile și instituţiile de învăţământ, în instituţiile publice şi în toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educaţiei.
Citește ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI.
Astfel, în aceste instituţii accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate; să nu fie permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3°C; să fie asigurate dezinfectarea suprafeţelor expuse.
Regulile pe care trebuie să le respecte școlile, potrivit Ordinului 4.259/827/2020 emis de Ministerul Educației și de Ministerul Sănătății:
- la intrarea în şcoală va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37,3°C) de către cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată a desfăşurării activităţilor;
- în situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ şi i se va recomanda să se adreseze medicului de familie;
- parcursul prin curtea şcolii până la intrarea în unitatea de învăţământ se va realiza pe un traseu bine delimitat şi semnalizat, respectând normele de distanţare fizică;
- elevii vor fi însoţiţi de către cadrul didactic de la accesul în unitatea de învăţământ până în sala de clasă şi apoi, după finalizarea activităţilor, vor fi conduşi până la ieşire;
- la intrarea în şcoală vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc.);
- se realizează curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectelor din sala de curs (pupitre/mese, scaune), a clanţei uşii, cremonului de la geamuri, pervazului ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide, înainte şi după fiecare serie de elevi prezenţi la activităţile de pregătire
- elevii, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic vor purta mască de protecţie pe durata activităţilor şi îşi vor igieniza regulat mâinile cu substanţe dezinfectante sau cu săpun;
- pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacţioneze fizic;
- grupele de elevi vor păstra aceeaşi sală de clasă pe toată perioada desfăşurării activităţilor de pregătire;
- colectarea măştilor purtate se va face în locuri speciale, semnalizate corespunzător, amenajate în unitatea de învăţământ.
sursa foto – 123rf.com