Elena Udrea, îngrijorată că Traian Băsescu a rămas fără protecția SPP: „Dacă salvarea care l-a luat de la Bruxelles îl ducea la Moscova?”

.

Elena Udrea a avut o reacție publică după ce Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității. Amintim că miercuri, 23 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a colaborat cu Securitatea comunistă. Decizia este definitivă.

În cursul acestei săptămâni, marți, 29 martie, Elena Udrea i-a luat partea lui Traian Băsescu, declarând că fostul președinte al României este „o instituție” și nu poate fi umilit de ”oameni atât de mici”.

Eu cred că Traian Băsescu este un om mult prea puternic ca să poată să fie umilit de oameni atât de mici. Cred că este o problemă a statului în momentul ăsta, pentru că Traian Băsescu nu este el, cetăţeanul. Cetăţeanul poate să meargă cu taxiul, nu a fost niciodată un politician arogant, nu a fost niciodată un politician care să, nu ştiu, să îi placă să afişeze lux, el poate să meargă şi cu tramvaiul, şi cu autobuzul – a spus Udrea, potivit news.ro.

Citeşte şi: Oana Zăvoranu vrea să candideze la președinție. „Nu e o glumă”

Elena Udrea a mai precizat că nu i se pare normal ca un fost președinte al României să fie lăsat fără protecie SPP.

Câtă vreme statul ăsta îşi permite riscul să lase un fost preşedinte fără pază, fără protecţie, şi nu orice preşedinte, nu unul care a mâncat seminţe la Cotroceni, ci un fost preşedinte care a discutat cu Joe Biden despre scutul de la Deveselu… Nu ştiu! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă, din greşeală, salvarea care l-a luat pe Traian Băsescu de la Bruxelles îl ducea la Moscova? Ce s-ar fi întâmplat în cazul ăsta, neavând pază, neavând nimic?

Deci, mulţi dintre cei care conduc astăzi statul român cred că ar trebui să se gândească de două ori, când iau astfel de măsuri, pentru că roate se învârte – a adăugat fostul ministru al Turismului.

Foto – Facebook

Ultima modificare martie 30, 2022 2:43 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale