Elena Lasconi a făcut primele declarații după ce a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, învingându-l pe Marcel Ciolacu. Candidata USR le-a prezentat românilor viitorul României cu ea la conducere, dar a făcut și câteva afirmații cu privire la adversarul ei, Călin Georgescu.
Cuprins
Cuprins
Elena Lasconi, primele declarații după ce a intrat în turul doi al alegerilor
Elena Lasconi a obținut locul 2 în primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 1.772.503 de voturi (19,17%) din partea românilor. Aceasta va lupta pentru scaunul de la Cotroceni cu candidatul independent Călin Georgescu, care a obținut victoria primului tur cu 2.120.404 de voturi (22,94%).
Candidata USR a subliniat faptul că votul acordat de români în primul tur a fost unul „de protest”, iar acum este momentul ca poporul să se unească pentru a apăra democrația.
„Votul românilor de ieri a fost un vot de protest. Trebuie să ne unim pentru a apăra democrația pentru care s-a murit la revoluție. Povestea nu se încheie aici. Ne aflăm în fața unui pericol pe care puțin dintre noi l-au crezut posibil. Azi ne trezim într-o confruntare istorică între trecut și viitor. Între păstrarea democrației și „putinism”. Între iubirea de țară și sfera de influență rusească”, a declarat Elena Lasconi într-un video publicat pe pagina ei de Facebook.
Aceasta și-a arătat îngrijorarea și opoziția față de orientarea politică a lui Călin Georgescu, care s-a arătat un susținător al lui Vladimir Putin.
Candidata USR, îngrijorată de susținerea pe care Călin Georgescu o arată față de Rusia
Aceasta l-a acuzat pe adversarul ei că promovează un discurs inspirat din perioada comunistă, cu accente anti-NATO și anti-UE. Mai mult, Elena Lasconi a făcut un apel către românii din Diaspora, precizând că aceștia joacă un rol esențial în definirea viitorului României.
„Călin Georgescu este un admirator pe față al lui Putin. Are un discurs Ceaușesist, vrea să scoată România din circuitele economice și financiar-europene și internaționale, e împotriva NATO, vrea să distrugă tot ce se bazează pe prosperitatea noastră. Fără NATO suntem la cheremul Rusiei. O spun cu vocea milioanelor de români care se simt partea familiei europene. Românii au rezistat invaziilor rusești, vor rezista și acum”, a afirmat Elena Lasconi.
Citește și: Ce pensie ar putea avea Klaus Iohannis după încheierea mandatului de președinte: „Nu va prinde cinci cifre”
Aceasta s-a adresat și românilor care l-au votat pe Călin Georgescu, care a avut o campanie agresivă pe Tik Tok.
„Frustrarea și revolta noastră nu trebuie să fie o vulnerabilitate exploatată de Rusia. Nu avem voie să permitem furiei să ne arunce înapoi în trecut. Haideți să transformăm furia noastră în speranță pentru România democratică pentru care au murit români la revoluție. Nu pe Tik Tok îți demonstrezi patriotismul, le spun celor care l-au votat. Sunt convinsă că mulți dintre voi nu știau atât de „putinismul” lui și că este anti-Nato și UE. Vreau să mă adresez celor din DIASPORA. Toată lumea are pe cineva în DIASPORA. Indiferent unde v-ați făcut casa, brațele noastre vor fi mereu deschise pentru voi. Vom face totul pentru a construi o Românie în care să vă întoarceți cu drag. Avem nevoie de voturile voastre”, a mai spus Elena Lasconi.
Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc pe data de 8 decembrie.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Elena Lasconi
Sursă foto: Facebook, Instagram
Ultima modificare noiembrie 26, 2024 8:45 am