Elena Băsescu a confirmat în urmă cu câteva zile că este însărcinată în șase luni și așteaptă venirea pe lume a celui de-al treilea copil.
Elena Băsescu mai are doi copii din mariajul cu Bogdan Ionescu, alias Syda, o fetiță pe nume Sofia Anais, în vârstă de 4 ani, și un băiețel pe nume Traian Jr., de 3 ani. În prezent fiica cea mică a fostului președinte al României trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Cătălin Tomata, un tânăr cu 12 ani mai mic decât ea, care este, de altfel, și tatăl copilului pe care-l poartă în pântece.
Elena Băsescu va aduce pe lume în această primăvara o fetiță, conform spynews.ro. Cei doi viitori părinți nu s-au decis încă ce nume va purta micuța lor, fiind mult mai important să fie sănătoasă.
”Sunt însărcinată. În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru. Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu” – declara Elena Băsescu în urmă cu câteva zile.
Citește și – Cine este Cătălin Tomata, tânărul de 25 de ani pe care Elena Băsescu îl va face tătic
Sursă foto: Facebook