Elena Desserich era o fetiță obișnuită. Îi plăcea să deseneze și visa să devină învățătoare, când va fi mare. Dar, din nefericire, totul s-a schimbat brusc. La șase ani, medicii i-au pus Elenei un diagnostic teribil: cancer cerebral.
Citește și – „Când eu nu voi mai fi…”. Scrisorile unui tată către fiul său
Conform prognosticului lor, fetița mai avea de trăit 135 de zile. Ca să fie siguri că ea se va bucura de timpul care i-a mai rămas, părinții nu i-au spus niciodată despre acest diagnostic.
„Am vrut să o protejăm, așa că nu i-am spus nimic din ce ne frământă. Evident, nu i-am spus că este pe moarte. Nu am vrut să ne lăsăm conduși de boală ci ne-am concentrat pe viața de familie. În toată această perioadă, am făcut tot ce și-a dorit Elena”, povestește mama fetiței, Brooke Desserich.
După o perioadă scurtă de timp, starea copilei s-a înrăutățit. Avea dificultăți cu înghițitul și vorbitul, iar pentru a putea comunica cu părinții ei a început să scrie mesaje. Dar ei nu știau că Elena ascunde o parte din ele prin casă.
În timp ce părinții, devastați de durere, făceau tot posibilul pentru a-i oferi micuței tot confortul, fetița a început un „proiect” secret. A început să scrie bilețele pe care ulterior le ascundea prin casă. Este evident că Elena știa mai multe decât presupuneau părinții ei.
După doar trei luni de la aflarea diagnosticului, copila s-a stins din viață. Timp de mai multe luni de atunci, părinții ei au găsit scrisorile împrăștiate prin colțurile cele mai neașteptate ale casei. Majoritatea erau adresate mamei și tatălui, dar fetița scrisese bilețele și pentru sora sa, cât și pentru ceilalți membri ai familiei. Fiecare mesaj găsit era ca o izbitură ce le amintea că fiica lor a murit, dar simultan era și o bine ce le amintea cât de mult i-a iubit Elena în scurta ei viață.
În unele mesaje, fetița a scris doar „Te iubesc”, iar altele erau mai detaliate și le cerea iertare părinților pentru boala ei. În ciuda vârstei fragede, micuța înțelegea că ceva nu este în și a vrut să îi ajute pe cei dragi să treacă mai ușor peste acest moment.
„Cred că prin mesajele pe care le-a scris a vrut să ne transmită toată dragostea ei. Ori de câte ori găsim un bilețel nou, simțim cum ne ia în brațe”, a mai spus mama fetiței.
Adunate, bilețelele au umplut trei cutii. La doi ani de la moartea Elenei, părinții ei au adunat toate bilețelele într-o carte pe care au intitulat-o sugestiv: „Notes Left Behind/ Gânduri lăsate în urmă”. Părinții ei donează donează veniturile obținute din vinderea cărții organizațiilor, care susțin bolnavii cu cancer.
Citește și – „Această fetiță a murit demult. Dar ce mi-a zis, n-o sa uit niciodată”
Foto – Shutterstock
Ultima modificare martie 1, 2017 3:50 pm