Două femei din Cluj au mâncat shaorma „cu de toate” în timpul unei piese de teatru. Reacția actorului de pe scenă

.

Cristian Grosu, actor al Teatrului Național din Cluj, a povestit în mediul online un incident petrecut în timpul punerii în scenă a piesei “Hamlet”.

Două femei, venite să vadă celebra piesă și aflat în primul rând al sălii de teatru, au început să mănânce shaorma, deranjându-i pe cei din jur, dar și pe actorii de pe scenă.

„Gestul de a mânca într-o sală de spectacole mi se pare de un extrem prost gust!”

Cristian Grosu a povestit în mediul online că spectatoarele s-au pus pe mâncat shaorma “cu de toate” la scurt timp după începerea spectacolului, când s-a făcut întuneric în sală. Grosu, care l-a jucat chiar pe Hamlet, a reușit să le atragă atenția celor două și a catalogat întreaga întâmplare drept una de “un extrem de prost gust”.

„Pe când jucam Hamlet la Teatrul Național Cluj, două domnișoare (trecute) care stăteau în primul rând, chiar după începerea spectacolului, au început să mănânce shaorma (credeți-mă că nu e o glumă) cu de toate. Probabil au așteptat să se facă întuneric în sală. Pentru că personajul meu intra printre spectatori, am reușit să le atrag atenția.

În orice caz, gestul lor, gestul de a mânca într-o sală de spectacole mi se pare de un extrem prost gust. Nu mai vorbesc despre ținută, telefon mobil ș.a.m.d. Mi se pare mai mult decât corect să întrerupi un spectacol dacă spectatorii dau dovadă de prostie cronică” – a relatat actorul, citat de presa locală.

Actorul Andrew Scott, deranjat pe scenă de un spectator cu laptopul

Cristian Grosu este actor al Teatrului Național din Cluj din 2006. Iar reprezentația sa cu “Hamlet” a avut loc acum 12 ani, în 2012. Povestirea lui Grosu vine după ce acum câteva zile, actorul Andrew Scott a dezvăluit că a fost și el întrerupt în timpul monologului celebru al lui “Hamlet” de un bărbat care trimitea e-mailuri de pe laptop. Acest incident a avut loc în 2017.

Citeşte şi: Ce i-a cerut o fetiță de 8 ani lui Moș Crăciun. Scrisoarea ei a emoționat întreg Internetul. „Știu că este mult”

Citeşte şi: Dubla sinucidere din Hunedoara. Una dintre adolescente a lăsat un mesaj de adio: „M-am săturat de toată această situație”

Citeşte şi: Actorul Rareș Ioan Stoica, fostul partener al Manuelei Hărăbor, a murit la 54 de ani. Mesajul transmis de actriță

Citeşte şi: Mărturisirile sfâșietoare ale uneia dintre turistele de lângă “Ferma Dacilor”. “A venit o mămică cu un copil, era șocată!”

„Când îl jucam pe Hamlet, un tip și-a scos laptopul – nu telefonul, laptopul – în timp ce eu eram în mijlocul monologului ”A fi sau a nu fi”. Am făcut o pauză și [echipa de scenă] mi-a spus: „Continuă!” și mi-am spus, „Nici gând”. Și tipul nu și-a dat seama, deși mă oprisem de multă vreme”, a precizat Scott, într-un interviu recent, potrivit Guardian. Bărbatul cu laptop a realizat că îi deranjează pe ceilalți abia când persoana cu care se afla acolo i-a atras atenția.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton