Un pacient de 27 de ani a reacționat violent după ce o doctoriță a Spitalului Municipal din Fetești i-a recomandat să meargă la o altă unitate medicală pentru o radiografie. Acum, bărbatul are dosar penal pentru ultraj, informează Știrile Pro TV.
O doctoriță a fost bătută de un pacient în Spitalul Municipal din Fetești. În urma agresiunii, femeia a fost internată
Plină de sânge, doctorița este filmată în timp ce colegii îi oferă primul ajutor, după ce, desigur, apelaseră deja numărul de urgență 112. Pe holul de la Urgențe și în cabinetul în care s-a petrecut agresiunea, colegele doctoriței au filmat petele de sânge.
„Medicul de gardă a fost agresat de un pacient recalcitrant care s-a prezentat pentru efectuarea unei radiografii știind că în spital, la ora aceea, nu se efectuează radiografii. A devenit recalcitrant și a agresat-o pe doamna doctor. S-a deschis atât o anchetă internă, cât și una a poliției”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal, Figan Hastürk.
„La camera de gardă s-ar fi prezentat un bărbat de 27 de ani care a devenit agresiv cu medicul de gardă”, a declarat și purtător de cuvânt IPJ Ialomița, Ludmila Dascălu.
Articolul continuă după recomandări
Citește și: Șofer român, surprins de atitudinea a doi șoferi ucraineni: „Mi s-a făcut pielea de găină”
Citește și: Doi frați gemeni și-au resuscitat tatăl cu mișcări învățate din filme
Citește și: Angajata unui fast food, ucisă de un client nemulțumit de sendvișul comandat
Doctorița agresată a fost transportată la Spitalul Județean Constanța.
„Pacienta a fost internată, miercuri dimineață, în secția ORL cu traumatisme la nivelul feței, în urma loviturilor pe care le-a primit. Prezintă și o fractură de piramidă nazală din păcate și o importantă hemoragie nazală. Având în vedere diagnosticul, va necesita în continuare spitalizate pentru tratament și îngrijiri de specialitate”, a mai explicat purtător de cuvânt Spitalul Județean Constanța, Crina Kibedi.
Între timp, bărbatul a fost dus la audieri. În urma cercetărilor, ar putea fi reținut și are deja dosar penal pentru ultraj.
Foto: Libertatea.ro
Ultima modificare august 25, 2022 5:23 pm