DJ Wanda se menține în formă cu mult sport, este adepta unui regim de viață sănătos, însă la pasiunea pentru dulciuri a scăpat doar în urma unor ședințe de hipnoză.
”Înainte de a apela la ajutorul psiho-nutriționistului meu, Bianca Pătrașcu, eram dependentă de dulciuri. Nu mă puteam abține de la prăjituri, torturi sau ciocolată. Bianca mi-a propus terapia prin hipnoză ca o metodă de a scăpa de aceasta dependență, iar inițial am fost reticentă.
După trei ședințe de hipnoză rezultatele au fost fantastice. Acum nu mai poftesc la nimic dulce. Poate oricine să mănânce orice bunătăți în fața mea pentru că nici măcar nu mă tentează. N-am mai mâncat nimic dulce de aproape un an. Interesant este ca prin psiho-nutriție oricine poate scăpa de toate obiceiurile alimentare proaste”, spune DJ Wanda.
DJ Wanda și psiho-nutriționistul ei, Bianca Pătrașcu, vor să împărtășească acum tuturor celor interesați secretele alternative ale unei forme fizice de invidiat, astfel că organizează săptămâna viitoare un seminar pe această temă.
„ Am decis, împreună cu Bianca, să organizăm un seminar săptămâna viitoare de psiho-nutriție. Cei prezenți vor putea afla cât de importantă este psiho-nutriția și ce efecte benefice poate avea, iar eu le voi împărtăși tuturor din experiența personală. Seminarul de psiho-nutriție va avea loc miercurea și joia viitoare, între orele 18:00-21:00 la centrul I AM Body-Mind Studio din Piața Victoriei”, mai spune DJ Wanda.
Pentru detalii și înscrieri accesați www.biancapatrascu.ro.