Cristina Stamate ne-a încântat o viață întreagă cu rolurile sale jucate atât pe scena teatrului de comedie, cât și pe pe micile ecrane. Era o actriță desăvârșită, mereu cu zâmbetul pe buze, însă puțini au fost cei care au știut drama prin care aceasta trecea.Cristina Stamate a fost căsătorită cu actorul Dan Ivănescu și, cu toate că a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de acesta, poveste care a durat 11 ani, a trăit și o mare dezamăgire. Aceasta și-a prins soțul în pat cu amanta, iar dezvăluirea a fost făcută chiar de marea actriță Cristina Stamate care, totodată, a declarat că s-a căsătorit fiind virgină, la 20 de ani."Am plecat de la teatru. Eram imbracata intr-un costum de clovn, foarte discret, de altfel, in toate culorile. Mi-am pus pardesiul pe deasupra, pentru ca asa cerea anotimpul si m-am dus acasa. Nu pusese lantul la usa, asa ca am deschis foarte simplu cu cheile mele. I-am vazut in aceeasi incapere si am spus "buna seara". Ca nu au facut infarct pe moment, este fix treaba lor. Pe atunci fumam, am deschis sifonierul si mi-am luat un pachet de tigari, de parca de asta venisem eu acasa, nu ca ma starnise femeia aia si am plecat inapoi la teatru sa joc. Numai eu stiu cum am jucat actul II. O vreme am trecut peste infidelitate, pentru ca am zis ca dupa 11 ani te mai saturi de persoana de langa tine, dar apoi am pus punct. Scuzele nu ar fi mers la mine. Nu sunt genul", a declarat Cristina Stamate.Cristina Stamate nu a avut niciodată copii.Citește și - De ce Cristina Stamate nu a avut niciodată copiiÎnsă, primul suspin din dragoste l-a avut mult mai devreme, atunci cand s-a îndrăgostit de actorul Ștefan Bănică Senior. Cu toate că actrița i-a declarat sentimentele ce le nutrește pentru el, iubirea a rămas neîmpărtășită. Cristina Stamate a povestit într-un interviu faptul că declarația de dragoste i-a trimis-o printr-o carte poștală: “Viața a făcut să ne întâlnim și să jucăm în aceleași spectacole și i-am marturisit lui Stefan. De atunci, de câte ori ne vedeam în spectacole, venea lângă mine și îmi șoptea la ureche: ”Vaporul e afară. Când terminăm, te iau și fugim în lume”.Citește și - Cum arăta Cristina Stamate în tinerețeActriță a Teatrului de Revistă Constantin Tănase, Cristina Stamate a fost întotdeauna apreciată pentru eleganța sa, atât în viața de zi cu zi, cât și pe scenă. Însă, faptul că o puteam admira mereu cu aceași coafură impecabilă, cu coc și breton, era urmare a faptului că actrița purta perucă. Ceea ce este de-a dreptul surprinzător este faptul că atât de mult iubea acea perucă roșcată, încât nici pe masa de operație, în urmă cu doi ani, atunci când a suferit o intervenție chirurgicală pe cord deschis, actrița nu a renunțat la peruca sa. Ulterior a fost văzută purtând o altă perucă, de această dată brunetă, însă tot cu breton.Cristina Stamate s-a stins din viață astăzi, 27 noiembrie, la vârsta de 71 de ani, la Spitalul Floreasca din Capitală, acolo unde era internată în stare gravă încă de joi.Citește și - Ce este cardiopatia ischemică, boala care a ucis-o pe Cristina StamateCitește și - Reacția lui Alexandru Arșinel la aflarea veștii despre moartea Cristinei StamateSursă foto: Libertatea, Facebook