Un cuplu din Marea Britanie a avut parte de surpriza vieții lor când au vrut să își renoveze bucătăria. Viața lor s-a schimbat peste noapte.
Cei doi, al căror nume nu a fost făcut public, au vrut să își renoveze bucătăria. Și mare le-a fost surpriza să găsească sub scândurile de podea o adevărată comoară. Aceștia au descoperit o cană plină de artefacte.
Potrivit Metro.co.uk, unele artefacte au 400 de ani.
Inițial, norocosul cuplu a crezut că au dat peste un cablu electric. Dar, când au ridicat, au găsit o cană de dimensiunea unei doze de suc plină de monede. Mai exact, plină cu 264 de monede vechi de aur.
Aceste monede datează din anii 1610 până în 1727, acoperind domniile lui James I, Charles I și până la George I.
Un expert a reușit să descopere că monedele provin de la familia Fernley-Maisters, o familie influentă de comercianți din Hull.
Se pare că cei din familia Meisters erau importatori și exportatori de fier, cherestea și cărbune.
Monedele găsite de familia britanică au fost vândute la licitație pentru suma de 754.320 lire sterline, aproximativ 852.000 de euro.
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare octombrie 10, 2022 5:51 pm