Declarația pe proprie răspundere, din nou obligatorie

.

Autoritățile au anunțat că de luni, 9 noiembrie, România va intra în carantină parțială din cauza numărului mare de cazuri noi de COVID-19. Începând de săptămâna viitoare vor fi impuse noi restricții, iar declarația pe proprie răspundere va fi din nou obligatorie. 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, prin Hotărârea nr. 52, instituirea unor măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2. Noile restricții vor intra în vigoare de luni, 9 noiembrie, pe o perioadă de 30 de zile. Printre acestea se numără și interzicerea circulației pe timp de noapte, cu câteva excepții. 

Citește și: Noi restricții in România. Vor intra în vigoare de luni, 9 noiembrie

Când vom avea nevoie de declarația pe proprie răspundere

Începând de luni, în toate localitățile din România, va fi interzisă circulația în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00. Vor exista însă și câteva excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Citește și: Părinții vor trebui să semneze o declarație cu privire la desfășurarea cursurilor online. Ce prevede documentul

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Sursă foto: Shutterstock.com

Ultima modificare noiembrie 6, 2020 11:05 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale