De ce nu se mai filmează sezonul 2 al serialului Wednesday în România. Producătorii au decis să mute filmările în Irlanda

.

Sezonul 2 al serialului Wednesday nu va mai fi filmat în România, producătorii alegând Irlanda ca țara care va găzdui filmările ce vor începe anul viitor. Primul sezon al serialului fenomen a fost filmat în întregime în țara noastră, dar se pare că producătorii s-au supărat pe statul român.

Fanii „Wednesday” s-au arătat dezamăgiți după ce au aflat că serialul lor preferat nu va mai fi filmat la Castelul Cantacuzino. Filmările sezonului doi sunt programate pentru aprilie 2024, însă vor avea loc pe un alt tărâm: cel irlandez.

De ce nu se mai filmează Wednesday, sezonul 2, în România

După doar primul sezon, producătorii serialului Wednesday au decis să mute filmările într-o altă țară. Motivul este, potrivit ministrului Culturii, Raluca Turcan, că „statul român a tras țeapă unor investitori în industria cinematografică”.

Se pare că producătorilor li s-a promis că statul le va returna o parte din investiții într-o formă de ajutor, pentru faptul că au ajutat la promovarea României, turismul în zonă crescând foarte mult după difuzarea primului sezon al serialului Wednesday, lucru care nu s-a concretizat.

Raluca Turcan, ministrul Culturii: „Statul român a tras țeapă unor investitori în industria cinematografică”

Conform Ralucăi Turcan, producția celui de-al doilea sezon nu mai are loc în România „pentru că au fost păcăliți că vor primi acest ajutor de stat și după care statul le-a spus «ne pare rău»”.

„Aproape că ajunsesem de râsul industriei cimatografice internaționale că suntem țara care are lege, alocă și bani pe hârtie, semnează contracte și după aceea retrage preșul. Și anul acesta vom face primele plăți care vin din hotărâri definitive ale instanței care certifică faptul că statul român a tras țeapă unor investitori în industria cinematografică”, a afirmat Raluca Turcan, la Digi24, unde a dat exemplu exemplul celebrei producții „Wednesday”.

Citește și: Cele mai populare filme de Crăciun pe Netflix. Se dă startul sezonului ciocolatei calde și a filmelor magice

Citește și: Ce filme și seriale apar pe Netflix în noiembrie. The Crown revine cu ultimul sezon

Citește și: Bridgerton și Emily in Paris revin pe Netflix. Când vor avea premiera cele mai iubite seriale

Citește și: Delia a bifat o nouă apariție controversată. Cât costă accesoriile solistei: „Orice e mai bine decât să treci neobservat”

Serialul a doborât mai multe recorduri

Primul sezon Wednesday, a avut opt episoade, a fost filmat în România între septembrie 2021 – martie 2022. Chiar de la primul episod, acesta a doborât mai multe recorduri, printre care cele mai multe ore vizionate pentru un serial în limba engleză în prima săptămână, cu peste 341 milioane de ore.

În luna ianuarie, Netflix a anunțat că serialul Wednesday a fost reînnoit pentru un al doilea sezon.

Wednesday (Jenna Ortega) se înscrie la Academia Nevermore unde încearcă să îşi stăpânească abilitatea psihică, să zădărnicească o serie de crime monstruoase care au terorizat oraşul şi să rezolve misterul supranatural care i-a implicat pe părinţii ei în urmă cu 25 de ani. Totul în timp ce navighează prin noile şi foarte încurcatele ei relaţii de la Nevermore.

Din distribuția Wednesday mai fac parte Gwendoline Christie, Jamie McShane, Percy Hynes White, Hunter Doohan, Emma Myers, Joy Sunday, Naomi J. Ogawa, Moosa Mostafa, Georgie Farmer, Riki Lindhome şi Christina Ricci. Catherine Zeta-Jones a apărut şi ea în rolul Morticia Addams, alături de Luis Guzmán în rolul lui Gomez şi Isaac Ordonez în rolul lui Pugsley.

În serial joacă și doi români, George Burcea, în rolul lui Lurch, și Victor Dorobanțu, în rolul lui Thing.

Sursă foto: Netflix

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton