De ce nu a participat Ion Iliescu la funeraliile Regelui Mihai. Este legat de starea de sănătate

.

O știre care a fost distribuită masiv pe rețelele de socializare în decursul zilei de astăzi transmitea faptul că Ion Iliescu ar fi murit în urma unui accident cardiovascular suferit luni dimineață, la un spital din Capitală. 

Știrea s-a dovedit a fi o minciună construită cu date exacte, care transmitea inclusiv mesajele de adio ale unor politicieni, însă a prins imediat la public, deoarece Ion Iliescu nu a participat la funeraliile Regelui Mihai, lăsând loc de interpretări, din mai multe perspective.

Conform stirilekanald.ro, Ion Iliescu a suferit o entorsă, aspect care nu îi permite  să părăsească locuința pentru o bună perioadă de timp. Se pare că acesta a fost motivul pentru care nu a fost văzut nici la evenimentele organizate  pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, și nu a participat nici la Ședința Solemnă din Parlament, a cărei invitată specială a fost Principesa Margareta, Custodele Coroanei. De asemenea, Ion Iliescu nu a putut să ia parte nici la funeraliile Regelui Mihai.

Se simte bine, însă a suferit un accident și s-a ales cu o entorsă. La vârsta dumnealui, astfel de probleme pot deveni serioase, chiar dacă pentru ceilalți nu par mare lucru. În acest moment, are piciorul foarte umflat și îi este imposibil să se încalțe. I s-a recomandat să rămână în casă până când se vindecă, tocmai din această cauză a lipsit de la mai multe evenimente.” – a declarat un apropiat al fostului președinte, Ion Iliescu, pentru Kanal D.

Citește și De ce nu poartă Ion Iliescu verighetă, deși este însurat

Sursă foto: Libertatea

Ultima modificare aprilie 1, 2019 9:08 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale