De ce bat clopotele la ora 12:00. Care este semnificația acestui obicei

Toate bisericile catolice din Europa bat clopotele la ora 12.00. Este o tradiție importantă, legată de un eveniment istoric major, în care a fost implicat Iancu de Hunedoara. Află care este semnificația acestui obicei și ce înseamnă când bat clopotele la ora 12.00!

Cine locuiește în preajma unei biserici catolice își poate regla ceasul după clopotele acesteia. În fiecare zi, toate bisericile catolice din lume trebuie să bată clopotele la ora 12.00, fără întârziere. Acest moment reprezintă recunoștința statelor catolice care au scăpat de invazia turcilor datorită unui strateg de geniu de origine român, Iancu de Hunedoara.

Evenimentul istoric. Ce s-a întâmplat în anul 1456

Anul 1456 a fost un an de cotitură pentru întreaga creștinătate și pentru istoria Europei. Sultanul Mahomed al II-lea a încercat să cucerească Belgradul și a adunat o armată impresionantă pentru acele vremuri. Cel puțin 150.000 de soldați au fost mobilizați pentru trupele terestre, cu tot cu artilerie puternică, dar și o flotă care s-a deplasat pe Dunăre cu 60 de galere şi 150 de vase mai mici.

Dar marele sultan care visa să cucerească întreaga Europă și care cucerise deja Constantinopolul în 1453 avea să se lovească în repetate rânduri de rezistența și curajul nemaipomenit al lui Iancu de Hunedoara.

În anul 1456 care, din nefericire, este și anul în care a murit nobilul român, Iancu de Hunedoara nu mai era guvernator al Ungariei, dar era principalul comandant militar care continua lupta creștinătății împotriva turcilor. Până la acel moment, Iancu de Hunedoara reușise să înfrângă armate impresionante de turci și să îi țină departe de Occident. Începând cu anul 1442, el repurtase victorii răsunătoare care au atras atenția marilor case regale europene și simpatia Papei.

La asediul Belgradului, Iancu de Hunedoara era pregătit. El reușise să atragă un sprijin consistent din partea statelor occidentale și să întărească cetatea. Iancu a adunat o armată de 3.000 de mercenari, câteva vase de război și a primit sprijinul militar al sârbilor, polonezilor și nemților.

Cum este descrisă lupta conform documentelor vremii

Iată cum recompune atmosfera din acele zile dramatice istoricul Camil Mureşan în cartea „Ioan de Hunedoara şi vremea sa”. Folosind relatările istorice din acele timpuri, el subliniază cele mai importante evenimente de la începutul lunii iulie 1456, până pe data de 23 iulie, când turcii au capitulat și au fugit, lăsând în urmă numeroși camarazi morți.

”Din 4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană, compusă din 300 de tunuri, a bombardat zidurile oraşului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu ajutorul flotei fluviale. La 14 iulie, flota creştină ataca vasele otomane distrugând şapte galere mari şi mai multe mici, provocând dispersarea acestora şi reuşind aprovizionarea cetăţii.

În zilele următoare, forţele terestre comandate de Iancu au reuşit să spargă blocada otomană în zona Zemunului, ocupând poziţii favorabile. La 21 iulie, sultanul a încercat să forţeze victoria printr-un asalt general. De două ori turcii au reuşit să pătrundă în oraş, dar au fost respinşi.

Al treilea atac asupra podului care asigura intrarea în fortăreaţa a fost respins de trupele comandate de Capistrano. Asupra turcilor care puseseră scări de asalt pe ziduri a fost aruncată apă clocotită şi materiale inflamabile.

Noi şi noi detaşamente de „cruciaţi” soseau pe Dunăre în cetate şi, spre seară, au trecut la contraatac, oraşul fiind despresurat. La 22 iulie, armata creştină a trecut Sava, dezlănţuind atacul general.

Tunurile turcilor au fost capturate şi folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată, fiind salvat de aga ienicerilor, Hassan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe sultan cu propriul trup.

La 23 iulie, turcii s-au retras în degringoladă, părăsind tabăra, lăsând în urmă o pradă uriaşă şi foarte mulţi morţi (circa 24.000, după sursele creştine, în timpul asediului, cărora s-au adăugat alţii, în timpul retragerii) şi prizonieri (circa 4.000).

Creştinii au pierdut relativ puţini oameni, circa 3.000 – 4.000”, după cum arătau relatările cronicarilor din acele vremuri.

De ce bat clopotele la ora 12.00 Bulă papală istorică

Strategia de geniu a lui Iancu de Hunedoara a salvat nu doar Belgradul, ci întregul Apus. Nemții, francezii, italienii au scăpat de cel mai mare pericol care amenința în acele vremuri Europa și anume Imperiul Otoman. Mai mult decât atât, Papa și-a păstrat scaunul, iar statele catolice și-au păstrat supremația. Marele sultan care cucerise Constantinopolul și care urmărea să ajungă până la Roma fusese înfrânt datorită curajului și iscusinței nobilului român.

Ca omagiu, Papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind ”cel mai fericit moment al vieţii sale” şi a decretat, printr-o bulă papală emisă pe 6 august 1456, ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi la ora 12.00, ”până la sfârșitul veacurilor”.

Din acel an, toate bisericile catolice din Europa continuă tradiția de a bate clopotele la ora 12.00. Când auzim glasul clopotelor, trebuie să ne amintim că marele Cuceritor al Constantinopolului s-a împiedicat de o armată inimoasă adunată din toată creștinătatea, care i-a ținut piept și a stăvilit expansiunea Imperiului Otoman și a islamismului în Europa.

Moartea lui Iancu de Hunedoara în Serbia

Anul celei mai mari victorii pe care a repurtat-o Iancu în numele creștinătății este și anul morții sale. Bătălia finală de la Belgrad a avut loc în zilele de 22 și 23 iulie 1456. Iancu a repurtat o victorie zdrobitoare împotriva turcilor. I-a alungat de lângă zidurile Belgradului și el însuși a plecat în tabăra de la Zemun, aflată la câțiva kilometri de Belgrad. Aici, însă, se răspândise ciuma. Slăbit de luptă, Iancu de Hunedoara se îmbolnăvește de ciumă și moare la Zemun pe data de 11 august 1456.

Trupul lui este adus în țară și îngropat în catedrala din Alba Iulia, alături de fratele său Ioan. Mulți români vin în luna august să își aducă omagiile marelui conducător și strateg care i-a înfrânt pe otomani. Dar puțini știu că trupul lui Iancu de Hunedoara nu se mai află în mormântul lui de veci. Catedrala și mormintele capetelor luminate care au fost înmormântate aici au fost de mai multe ori jefuite și distruse în Epoca Medievală.

Nu se știe nici azi unde este trupului lui Iancu de Hunedoara. Așa cum nu se știe, de fapt, nici adevărata cauză a morții. Unii istorici otomani din acea vreme au scris că el ar fi fost rănit în lupta de la Belgrad de o săgeată trasă de un turc, iar ciuma nu a făcut decât să îi grăbească moartea.  

Un alt fapt care nu se cunoaște cu certitudine este și vârsta lui Iancu. Primul document care vorbește despre Iancu este actul de danie din 18 octombrie 1409 prin care regele Sigismund de Luxemburg dăruieşte acestuia domeniul Hunedoarei. Iancu s-ar fi născut în anul 1407, potrivit unor istorici, însă alţi cercetători au datat naşterea sa cel târziu în anul 1387. Aşadar, la momentul morții sale ar fi putut avea 49 de ani, dar și 70 de ani. Voievodul a fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala catolică Sfântul Mihail, iar pe piatra sa funerară stă scris „s-a stins lumina lumii”. Iancu de Hunedoara a fost cel dintâi mare comandant de oști care a reușit să îl înfrângă pe Mahomed al II-lea și să țină Imperiul Otoman departe de inima Europei.

Iancu de Hunedoara – portret pe scurt

Iancu de Hunedoara (născut în 1407 – decedat pe 11 august 1456, la Zemun) a fost o personalitate dominantă a istoriei româneşti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei în 1441, guvernator al regatului Ungariei între anii 1446 – 1453, apoi căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei între 1453 şi 1456.

Iancu de Hunedoara a scris file de glorie în istoria luptei antiotomane a popoarelor din sud-estul Europei. Rezistența aprigă împotriva otomanilor i-a fost insuflată de tatăl său, Voicu, și de frații acestuia care au luptat în oastea regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. Datorită faptelor de vitejie pe câmpul de luptă, Voicu a fost răsplătit de rege în anul 1409, când i-a acordat un titlu nobiliar și castelul de la Hunedoara, împreună cu pământurile care ţineau de el, cu 35 de sate, vămi, mine de sare, aur, argint şi fier. Atunci a primit familia Huniazilor blazonul cu un corb cu aripile uşor desfăcute şi cu un inel în cioc.  

Despre copilăria lui Iancu se cunosc puţine informaţii, dar se poate spune că a plecat de tânăr în slujba unor nobili pentru a învăţa arta militară. În unele izvoare maghiare este semnalată prezenţa lui în slujba familiilor Csaky şi Csanadi, apoi în slujba despotului sârb Ştefan Lazarevici, apoi a familiei Ujlaki şi a episcopului de Zagreb. Pe la 1428-1429 s-a căsătorit cu Elisabeta Szilagyi, cu care a avut doi fii: Ladislau (născut în 1431) şi Matia (Matei Corvin) (născut la 24 februarie 1443, la Cluj).

Iancu de Hunedoara a desfăşurat o activitate diplomatică şi militară intensă în anii în care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dând asalturi decisive asupra ultimei rămăşiţe a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru închegarea unei coaliţii creştine care să oprească înaintarea otomanilor cu o oaste de cruciadă şi a fost cel dintâi comandant de oşti din Europa care a reuşit să îl înfrângă pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad, în 1456. El este cunoscut și pentru faptul că a fost tatăl regelui Matei Corvin, considerat de mulți istorici drept cel mai mare rege al Ungariei.

foto: Pexels.com