„De ce bărbații nu pot fi bărbați?” Reacții acide după ce un model masculin a prezentat bikini pentru femei

.

O companie care face costume de baie pentru femei, fondată de o influenceriță din Australia, Karina Irby, a stârnit un val de reacții după ce a postat imagini cu un bărbat care prezenta bikini pentru femei.

Marca australiană de costume de baie Moana Bikini a stârnit controverse după ce a postat pe pagina sa de Instagram un videoclip cu un bărbat, Jake Young, defilând într-un costum de baie alb pentru femei.

Companie de costume de baie, criticată după ce un bărbat a prezentat bikini pentru femei

Reacția a fost aproape instantanee, mii de oameni lăsând comentarii critice și condamnând compania de costume de baie pentru că a mers prea departe cu ceea ce ei au numit o „schemă de marketing”. Compania și fondatorul ei au răspuns criticilor, susținând că Moana Bikini a împuternicit „TOATE corpurile” de ani de zile, așa că un bărbat în costum de baie pentru femei nu ar trebui să șocheze pe nimeni.

„Moana a promovat toate corpurile din 2011. Acest clip nu ar trebui să vă șocheze. Dacă trebuie să-ți exprimi furia, te îndemn să asculți „You need to calm down” al lui Taylor Swift deoarece cred că a fost scris pentru voi”, a scris Karina Irby pe rețelele de socializare, cu privire la situația creată, potrivit odditycentral.

Clipul controversat al modelului masculin Jake Young a obținut mii de aprecieri numai pe Instagram, dar secțiunea de comentarii a spus o cu totul altă poveste. Dintre cele peste 2.000 de comentarii, cele mai multe sunt critice la adresa companiei, susținând că folosirea unui model masculin pentru haine feminine nu este modul în care sunt împuternicite femeile.

Citește și: 10 câini care dețin recorduri mondiale. Cum arată patrupezii care au obținut cele mai neobișnuite titluri

Citește și: Un muzician a lăsat 5 femei însărcinate în același timp. Cum au reacționat tinerele când au aflat

Citește și: Un copil de 9 ani a locuit singur doi ani, după ce mama l-a abandonat și s-a mutat cu iubitul ei. Cum a supraviețuit

Citește și: Un bărbat împușcat în cap a condus 300 km și a petrecut cu prietenii, fără a ști ce i s-a întâmplat

Cum au reacționat internauții

„Aceasta este o reclamă proastă dacă publicul țintă este femeile. Un bărbat care poartă o piesă concepută pentru femei nu le va face pe majoritatea femeilor să-și dorească să o cumpere”, a comentat o persoană nemulțumită de faptul că un bărbat prezintă costume de baie pentru femei.

„Este un bărbat? Credeam că este vorba despre oferirea puterii femeilor. Bărbații par să încerce să preia tot ceea ce femeile consideră sacru, spațiile noastre sigure, identitatea noastră și acum moda noastră”, a scris altcineva.

„De ce bărbații nu pot fi bărbați? Nu pot să înțeleg această postare”, a precizat un alt internaut.

În ceea ce privește modelul, Jake a recunoscut că nu este femeie și că nu s-a pretins niciodată că ar fi una, dar a adăugat că clipul dă putere unei minorități, pentru care este „veșnic recunoscător”.

„Există multe tipuri diferite de femei. Femei cu anatomie diferită de ceea ce considerați dumneavoastră”, a scris Young în comentarii.

„Această postare pur și simplu dă putere unei minorități și sunt mereu recunoscător pentru asta. Ura voastră este o reflectare a propriilor voastre nesiguranțe, nu a mea”, a precizat el.

Moana Bikini a refuzat să își ceară scuze pentru situația creată. Mai mult, fondatoarea i-a acuzat pe cei care au lăsat comentarii răutăcioase că sunt „homofobi” și i-a îndemnat să dea unfollow paginii lor de Instagram.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imaginile care au stârnit controverse

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton