Rusia a invadat Ucraina pe trei fronturi în dimineața zilei de 24 februarie 2022, după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, a pornit o „operațiune militară specială” pentru „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei. Liderul de la Kremlin a susținut că nu intenționează să ocupe Ucraina, ci că vrea să protejeze populația din regiunea Donbas.
De ce a invadat Rusia Ucraina. Ce vrea Vladimir Putin
Ucraina și-a declarat independența față de URSS pe 24 august 1991. După colapsul ulterior al URSS, fostele republici sovietice Estonia, Letonia și Lituania s-au alăturat alianței NATO, care are ca obiectiv principal punerea în aplicare a unui mecanism comun de apărare împotriva unui atac extern.
În 2008, NATO i-a propus Ucrainei să se alăture alianței, lucru care a deranjat conducerea Rusiei. Vladimir Putin privește extinderea NATO drept o amenințare, iar posibilitatea ca Ucraina să se alăture Alianței Nord-Atlantice drept un „act ostil” și o amenințare îngrozitoare pentru Rusia, informează CNN.
În interviuri și discursuri anterioare, Putin și-a evidențiat viziunea că Ucraina este parte a Rusiei din punct de vedere cultural, lingvistic și politic. Locuitorii din estul Ucrainei, vorbitori de rusă, împărtășesc aceeași viziune, în timp de locuitorii din vestul țării susțin integrarea statului în Uniunea Europeană și NATO.
La începutul anului 2014, în urma unor proteste masive derulate în Kiev, președintele Ucrainei de la acea vreme, Viktor Ianukovici, a fost demis din funcție după ce a refuzat să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Ca răspuns, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în același timp încurajând formarea unei rebeliuni separatiste în estul Ucrainei, gruparea preluând ulterior controlul unei părți din regiunea Donbas, care include Donețk și Luhansk.
În ciuda încheierii unui acord în 2015, între Rusia și Ucraina nu s-a mai restituit pacea stabil încă de atunci. Aproape 14 mii de oameni au decedat în urma conflictului, iar alte 1,5 milioane de persoane au fost strămutate, potrivit guvernului ucrainean.
În anii care au urmat, Moscova a fost acuzată că s-a implicat într-un război hibrid împotriva Ucrainei, folosind atacuri cibernetice, presiune economică și propagandă pentru a genera disensiune. Respectivele tactici au escaladat în ultimele luni.
Într-un eseu amplu din iulie 2021, Putin s-a referit la ruși și ucraineni ca la „un singur popor”. Liderul Rusiei a sugerat totodată că vestul a corupt Ucraina și a scos-o de pe orbita Rusiei printr-o „schimbare forțată a identității”. Sondajele recente au arătat că majoritatea populației din Ucraina își dorește ca țara să se alieze Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice.
În decembrie 2021, Putin a solicitat Statelor Unite ale Americii și Alianței Nord-Atlantice îndeplinirea unei liste de cerințe de securitate. Printre aceste cerințe s-a numărat și garanția că Ucraina nu va face niciodată parte din NATO, dar și solicitarea ca Alianța să-și reducă amprenta militară în Europa Centrală și de Est, propuneri despre care SUA și aliații săi au spus că nu sunt fezabile.