Dan Negru va prezenta show-ul „Scena misterelor”, în curând, la Antena 1. Emisiunea de divertisment va aduce în fața telespectatorilor cele mai iubite vedete ale momentului și măști spectaculoase, în spatele cărora se vor ascunde celebrități din toate domeniile.
La „Scena misterelor”, două tabere formate din vedete se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele unor măști. Miza este să strângă puncte care, la final de emisiune, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară. Măștile care vor apărea pe scenã ascund în spatele lor celebrități diverse, de la cântăreți la politicieni, actori, sportivi și vedete de televiziune. Pentru acest show, Dan Negru va avea alături un co-prezentator surpriză. Cine este acesta, telespectatorii Antenei 1 vor afla în curând.
Fiecare ediție va aduce în fața publicului câte trei Tablouri, iar în fiecare dintre ele vor apărea două măști diferite. Fiecare tablou ar putea fi considerat o călătorie în timp căci, prin intermediul acesteia, se va ajunge în Roma antică sau pe Marte, în junglă sau la Polul Nord, într-o secvență dintr-un film artistic celebru sau într-un desen animat. Spectaculoasele măști în spatele cărora se vor ascunde celebritățile vor fi realizate de echipa de machiaj special coordonată de make-up artistul Andreea Rădulescu: „Dacă prin anii 2000 deschideam drumul formatelor internaționale în televiziunea din România, acum vrem să arătăm că nici noi nu suntem mai prejos, iar Scena Misterelor e un bun exemplu de hit tv românesc. Deci, se poate!”, – a spus Dan Negru, prezentatorul show-ului.
Sursă foto: PR
Ultima modificare februarie 4, 2019 11:53 am