Dan Bittman, relație cu Mihaela Rădulescu! Ce nume sonore din showbiz i-au trecut prin pat cântărețului

.

Solistul trupei Holograf, Dan Bittman (52 de ani), unul dintre cei mai vânaţi burlaci, a rămas şi după trecerea anilor în topul preferinţelor vedetelor feminine mioritice. Şi-a păstrat şarmul şi susţine că nu este cazul să se dea pe mâna chirurgilor plasticieni în încercarea de a estompa ridurile care, în mod firesc, au început să-i brăzdeze chipul.

De-a lungul timpului, Dan Bittman a bifat zeci de cuceriri şi a frânt inimi pe bandă rul a n t ă , dar mereu s-a întors spăsit la m a m a copiilor lui, textiera Liliana Ştefan, care i-a dăruit trei băieţi şi alături de care trăieşte de 20 de ani.
Acum, după ce a trecut de jumătate de secol de viaţă, solistul recunoaşte că a mai îmbătrânit, dar, cu toate acestea, nu vrea să apeleze la artificii pentru a rămâne veşnic tânăr, aşa cum fac alţi colegi de breaslă, care, disperaţi că nu mai sunt ce au fost, cheltuiesc mii de euro pe implanturi de păr, injecţii cu toxină botulinică, pentru un ten proaspăt, ori scapă de burtică pe cale chirurgicală şi trec prin suferinţe inimaginabile: „Mi-a mai căzut şi mie părul, am mai albit, dar cât l-o ţine Dumnezeu, atât o să-l am pe cap. Nu-mi fac implant de păr, păcatele mele. Arăt bine aşa cum sunt, natural. Nici operaţii estetice nu o să-mi fac”, a declarat cântăreţul.

Citeşte mai multe pe Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton