Cutremur în România. Marți,14 februarie, la ora 15:16:53 (ora României), în Gorj s-a produs un cutremur semnificativ cu magnitudinea 5.7 grade, la adâncimea de 40 km.
Seismul s-a produs la 102 km NV de Craiova, 120 km SV de Sibiu, 146 km V de Pitesti, 161 km SE de Timișoara, 183 km SE de Arad, 195 km S de Cluj-Napoca, 204 km E de Belgrade, 208 km E de Zemun, 212km NE de Nis, 212km V de Brașov, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Citeşte şi: Ce să faci în caz de cutremur. Mituri şi tehnici de supravieţuire
Cutremurul a fost urmat, până acum, de 94 de replici cu magnitudini mici.
Ieri, tot în Gorj s-a înregistrat un alt cutremur cu magnitudinea de 5.2 grade pe scara Richter.
Cel de luni s-a produs la ora 16:58, la 103 km SV de Sibiu, 106 km NV de Craiova, 137 km V de Pitesti, 165 km SE de Timișoara, 180 km S de Cluj-Napoca, 183 km SE de Arad, 197 km V de Brașov, 217 km E de Belgrade, 221 km E de Zemun, 225 km V de Ploiești.
Cutremurul a afectat Primăria din Târgu Jiu. Imagini cu câteva dărâmături în zona instituției au fost pstate pe rețelele de socializare.
Seismologii spun că zona este cunoscută pentru astfel de seisme
„Zona este cunoscută că produce din când în când cutremure de 4 şi 5. Iată a apărut şi unul de peste 5. Nu există nicio legătură cu cutremurele produse în Turcia. Eventual cutremurele din partea sud-vestică pot să aibă legătură cu sistemele tectonice care există în Italia şi în zonele înconjurătoare”, a declarat Mihai Diaconescu, seismolog INFP, citat de hotnews.ro.
Conform Antena 3, mai multe persoane din Craiova și Târgu Jiu au ieșit speriate din magazine, după ce alimentele și băuturile au început să cadă de pe rafturi.
Foto – Arhivă
Ultima modificare februarie 15, 2023 12:27 pm