Gest impresionant: un cuplu de octogenari internați cu COVID-19, reuniți pentru o cină împreună

.

Un cuplu de octogenari din Statele Unite ale Americii, căsătorit de 63 de ani și internat în spital cu COVID-19 a primit o surpriză neașteptată din partea personalului medical: o cină împreună.

Frank Martinez, în vârstă de 93 de ani și Mansako „Terry” Martinez, în vârstă  de 86 de ani, sunt internați în saloane diferite din cadrul Spitalului St. Elizabeth’s din O’Fallon, Illionis. Cu ajutorul personalului medical, ei au putut petrece împreună o seară specială împreună.

Martinez este veteran de război din Coreea și Vietnam. El și soția lui erau de nedespărțit, depinzând mereu unul de celălalt. Ajunși în spital, au trebuit să fie separați. Un membru al familiei lor a povestit acest lucru asistentelor medicale, iar acestea au fost sensibilizate de povestea lor. Astfel, au hotărât să îi aducă împreună pe cei doi soți, aducându-i în același salon pentru a se putea vedea și a lua cina împreună.

Cuplul s-a bucurat împreună de o întâlnire romantică. Au putut să stea alături unul de celălalt, să se țină de mână și să ia masa de seară, așa cum obișnuiau și odinioară. Fotografia cu cei doi a fost postată pe pagina de Facebook a spitalului unde cei doi sunt internați, însoțită de o descriere deosebit de emoționantă.

Foto – HSHS St. Elizabeth’s Hospital/Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton