Cum va circula metroul dupa data de 15 mai

.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat care vor fi măsurile de siguranţă pentru transportul cu metroul începând din data 15 mai.

Metrorex va folosi toate trenurile disponibile, astfel încât timpii de aşteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute.

Citește ediția de mai a revistei Unica. O găsești AICI. Un format nou, digital, accesibil gratuit din chioșcul online Ringier

„Vineri, la iniţiativa domnului prim-ministru, vom avea o discuţie clară despre măsurile pe care le vom lua pe fiecare mod de transport în parte, începând cu data de 15 mai. (…) Suntem pregătiţi să luăm măsuri pentru fiecare mod de transport, inclusiv la metrou. Ne-am adresat Ministerului Afacerilor Interne pentru a ne sprijini, pentru că la metrou, mai întâi, trebuie să ne asigurăm că accesul se face în condiţii de siguranţă. În staţii, de asemenea, se păstrează distanţa. Noi venim cu maximum de trenuri posibil în această perioadă, astfel încât timpii de aşteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute, în funcţie de staţiile Metrorex”, a declarat joi ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Vești bune de la Marcel Vela: „După 15 mai, puteți merge și la iarbă verde, și la plajă. Oriunde doriți”

Ministrul Transporturilor a ținut să sublinieze că instituţiile statului au obligaţia să vină cu un set de reguli pentru tot ceea ce înseamnă transportul public, chiar dacă este vorba despre cursele speciale, despre cursele regulate sau despre transportul cu metroul.

sursa foto – 123rf.com

    
Vedete din Romania Vedete internationale