Bucurie mare în familia premierului Marcel Ciolacu. Fiul acestuia, Andrei Filip Ciolacu, s-a cununat civil în acest weekend, la Buzău, în cadrul unei ceremonii restrânse, cu Iris Alexa.
La ceremonie au participat colegii de grupă ai mirelui de la facultatea de Medicină, dar și apropiații premierului, printre care Sorin Grindeanu, Mihai Tudose sau Paul Stănescu.
Marcel Ciolacu: „Sper să mă facă bunic cât mai curând”
Marcel Ciolacu s-a declarat extrem de fericit și emoționat cu ocazia marelui eveniment. Și a precizat că își dorește nepoți cât mai curând.
„Este un moment plin de emoţie, lucru normal, vedem. Să decidă mai departe ce vor ei, oricum au decis singuri şi până acum. Este normal să ai emoţii nu numai acum, am avut şi aseară când am stat cu ei de vorbă şi astăzi, presupun că o să am în continuare.
Sunt doi copii extraordinari. Doi copii buni, care învaţă, îşi fac o carieră, sper să mă facă bunic cât mai curând. Au zis că după ce termină ultimul an de facultate, după ce intră la Rezidenţiat. Ei decid singuri”, a declarat Marcel Ciolacu după ceremonia de sâmbătă, notează Agerpres.
Ceremonia a fost oficiată de primarul orașului Buzău, Vasile Toma, la Vila Albatros, din Parcul Marghiloman.
„În nopțile cu lună plină, fantomele foștilor stăpâni ies la plimbare călare prin parc”
De-a lungul timpului, au circulat o mulțime de legende cu privire la această vilă, care i-a fost reședință politicianului Alexandru Marghiloman, al 25-lea prim-ministru al României în 1918 (5 martie – 23 octombrie). Se spune despre acest conac că ar fi ”bântuit” de fantoma marelui om politic ”în nopțile cu lună plină”.
Vezi în GALERIA FOTO imagini din Vila Albatros.
„Vechimea anexelor și aspectul înfricoșător al ruinei din spatele vilei principale i-au făcut pe buzoieni să duca din gură în gură legende dintre cele mai înfricoșătoare despre lucrurile misterioase care s-ar petrece acolo. Despre conac se spune că în nopțile cu lună plină, fantomele foștilor stăpâni ies la plimbare călare prin parc. Alții povestesc că l-au văzut pe marele boier în straie negre, cu joben, alături de domnița lui, chiar în ușa conacului”, potrivit Antena 3.
Vila Albatros a fost restaurată sub coordonarea lui Marcel Ciolacu
”Le urez din partea comunității buzoiene ce le urez tuturor familiilor de tineri căsătoriți din Buzău – multă sănătate, bucurii și numai împliniri alături de cei dragi. Ca iubitor de Buzău și istorie, ziua de astăzi mai are o semnificație adâncă. Suntem la vila construită de Alexandru Marghiloman, cel dintâi prim-ministru plecat de la Buzău, și iată astăzi îl avem pe cel de-al doilea prim-ministru din Buzău, Marcel Ciolacu. Aceasta vilă care era o ruină a fost reabilitată. Lucrările au fost coordonate de domnul Ciolacu.
Citeşte şi: Ellie White s-a măritat cu iubitul ei, după 16 ani de relație și doi copii: „Nunta noastră a fost perfectă”
Citeşte şi: Vlad Zamfirescu a făcut nuntă cu Diana Roman, femeia pentru care ar fi divorțat de fosta soție
Este o familie de tineri, la început de drum, este cel mai important eveniment din viața lor. Îl cunosc pe Andrei Filip de când era mic, este un băiat extraordinar, viitor medic. Sănătate, bucurii, să rămână așa cum este, să aibă multă știință de carte, ca medic să profeseze și să salveze multe vieți. Copiii de obicei nu își doresc să facă ce fac părinții”, a declarat primarul Buzăului, Constantin Toma.
Cine este Iris Alexia, nora premierului Marcel Ciolacu
Nora premierului Marcel Ciolacu, Iris Alexia, are 23 de ani și studiază și ea la Medicină și este împreună cu Filip (24 de ani) de circa patru ani. Cei doi sunt studenți, în ultimul an, la Facultatea de Medicină Generală ”Ovidius” din Constanța.
Foto – Facebook / capturi Youtube
Ultima modificare septembrie 11, 2023 10:39 am