Cum a descoperit o femeie cu simptome de infecție urinară că are cancer. „A fost ultimul lucru la care mă așteptam”

.

O femeie care a acuzat dureri extreme în abdomen și, în cele din urmă, a fost diagnosticată cu cancer intestinal în stadiul patru, la vârsta de 25 de ani, vrea să tragă un semnal de alarmă în rândul tinerelor cu privire la controalele de rutină la medic, care nu trebuie nicidată amânate.

Ellie Wilcock a început să acuze „dureri extreme” în abdomen în urmă cu doi ani, dar nu s-a gândit niciodată că deznodământul poveștii ei va fi atât de grav, bănuind că are doar o altă infecție a tractului urinar.

„Nu ești niciodată prea tânăr să ai cancer”

Ellie este managerul de conținut și i se întâmpla să facă infecții urinare în fiecare an, așa că se aștepta ca de data acestea problema să treacă de la sine după o săptămână. Dar nu a mai trecut.

Așa că a mers la medicul de familie pentru analize.

„Când au făcut ecografia, au văzut imediat ceva, dar nu mi-au putut spune mai mult decât că era o masă de 15 cm în abdomenul meu inferior”, a relatat ea, citată de Mirror.

Medicii au bănuit că Ellie ar putea avea un chist ovarian, așa că a fost internată în spital. În dimineața următoare, ea a fost sedată pentru a i se face o intervenție chirurgicală de urgență, menită să i se îndepărteze chistul. Însă nu-i fusese scos nimic când s-a trezit. „În schimb, au făcut o biopsie și au bănuit că am o boală inflamatorie pelviană, au putut vedea o tumoare mare”, a explicat Ellie.

„Am fost în stare de șoc”

Aproximativ o săptămână mai târziu, în februarie 2022, a primit rezultatele biopsiei și vestea era una rea. „Eu și mama am intrat într-o cameră cu doctorul și el a spus că am cancer. Am fost în stare de șoc. L-am tot întrebat dacă glumește”, a explicat Ellie.

A fost diagnosticată cu cancer în stadiul patru la intestine. Boala se extinsese la ficat, peritoneu și ovare. „A fost ultimul lucru la care mă așteptam, fiind atât de tânără”, a spus Ellie.

A doua zi, a suferit o intervenție chirurgicală deoarece tumora îi bloca parțial intestinul gros. „Succesul operației a insuflat o oarecare speranță în familia mea. Dar după operație au spus că boala mea este încă atât de severă, încât îl pot trata doar cu chimioterapie. Mi-au zis că era inoperabillă în acel moment” – a explicat ea.

Citeşte şi: Povestea unei femei cu simptome de răceală care a primit un diagnostic crunt. „Credeam că are nasul înfundat, iar acum nu știu câte zile va mai trăi”

Citeşte şi: O femeie care a pus migrenele pe seama stilului de viață agitat a murit în ziua în care medicii i-au pus adevăratul diagnostic

Citeşte şi: O femeie cu simptome de amigdalită a fost diagnosticată cu leucemie. „Am simțit că nu este în regulă!”

Citeşte şi: Povestea „femeii toxice”. Mai mulți medici s-au îmbolnăvit încercând să o salveze pe Gloria Ramirez

Oncologul lui Ellie era hotărât să o opereze, așa că i-a crescut intensitatea chimioterapiei. În decursul a 10 luni, ea a făcut 15 reprize de chimioterapie, care au micșorat tumora la aproximativ 10 cm. A fost apoi trimisă la un chirurg specialist care ar putea efectua operația citoreductivă.

În decembrie, Ellie a avut o operație de 10 ore pentru a-și îndepărta tumora primară, ovarele, trompele uterine, uterul, colul uterin și părți din intestinul gros și din peritoneu. Apoi a fost „spălată” cu chimioterapie încălzită prin abdomen și a fost transferată la terapie intensivă.

„A fost ultimul lucru la care mă așteptam, fiind atât de tânără”

Două luni mai târziu, ea a suferit și o ablație a ficatului, care a implicat să i se introducă microunde în ficat.

„După aceea, ei nu au mai putut vedea niciun cancer cu ochiul uman, am avut alte opt cicluri de chimioterapie cu tablete pentru orice eventualitate”, a explicat Ellie. „Am terminat această rundă săptămâna aceasta, în august, și de atunci am avut un RMN clar și scanări CT. Acum nu am nicio dovadă de boală – pur și simplu nu-mi vine să cred, este miraculos”.

Ellie, astăzi în vârstă de 26 de ani, va fi monitorizată pentru orice semn de cancer în următorii cinci ani și „își numără stelele norocoase” în fiecare zi. „Toate acestea m-au învățat că nu ești niciodată prea tânăr ca să ai cancer și să apreciezi viața” – a spus ea.

Foto – Facebook

Ultima modificare august 23, 2023 11:02 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale