Dacă e frig în apartamentul tău, dar nu vrei să dai câteva mii de lei pe o centrală, poţi apela la unul din sistemele moderne de încălzire, care sunt uşor de instalat şi consumă puţin. Iată câteva sugestii.
Radiator din marmură şi granit. E făcut din pietre naturale şi e un sistem de încălzire ecologic. Este decorativ, silenţios, uşor de instalat şi nu necesită arzătoare, coşuri de fum ori conducte, unităţi în aer liber sau lucrări de zidărie. Încălzeşte fiecare cameră în parte la temperatura dorită, reglată din termostatul individual. Previne umezeala şi nu ai nevoie de aprobări la instalare (ca în cazul centralei). E însă destul de scump: între 900 şi 1.500 de lei.