În urmă cu 25 de ani, Carmen Șerban avea o cu totul altă meserie, foarte diferită de cea de artist.
„Am început să cânt din pasiune, fără să cred vreodată la momentul acela că voi avea parte de iubirea și aprecierea unui public atât de numeros.
Sunt confecționer de încălțăminte categoria 2 de bază. Apoi, după căderea lui Ceaușescu s-a dat afară o parte din personal”, a declarat Carmen Șerban, pentru Vorbește Lumea.
Când am deschis a venit o flacără. Eu am pus mâna așa și mi-a ars toată mâna, altfel îmi ardea ochiul și părul. Am ajuns la spital.
Norocul meu este că aveam niște lapte care se făcuse bătut. L-am împărțit în două găletușe și băgam mâna.
Nici nu aveam telefoane cum avem acum, nu aveam nici semnal pentru că eram la vreo 20 de minute de Timișoara și am reușit să-l prind pe omul cu care eram atunci, el a venit și m-a dus la spital. (…)
În vreo 3-4 ani s-a vindecat mâna ca și cum n-am avut niciodată nimic, deși am fost toată cu ea în coajă”, a mai dezvăluit artista.
După incident, Carmen a renunțat la a mai conduce brutăria, devenind contabil. În toată această perioadă, însă, solista nu a renunțat la muzică.
„Am terminat liceul de muzică, am făcut și canto, dar nu am sperat să ajung cineva”, a mai spus ea.