Ar putea trece foarte uşor drept varianta masculină a bestsellerului internaţional Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte, dar este totuşi diferită şi, zic eu, mult mai bună.
Namaste este jurnalul a două călătorii simultane – una în India şi alta în sine însuşi –, pe care un tânăr le iniţiază într-un moment de cotitură a vieţii, când, după căutari febrile, dar sterile ale adevărului personal, îşi îndeasă toate întrebările într-un rucsac şi porneşte să le găsească răspunsuri pe alte meleaguri. Drumul până în inima Indiei aşterne dinaintea călătorului Sega peisaje de un farmec luxuriant şi scene umane pitoreşti până la bizarerie. Prima oprire mai îndelungată este ashramul lui Osho din Pune – o oază de calm, cel puţin în aparenţă, în mijlocul unei lumi dezlănţuite. Citiţi cartea ca să vedeţi ce univers agitat cuprinde o „oază de linişte” şi cât de diferite pot fi alegerile noastre.
Cum v-a găsit cartea lui Osho?
Cartea nu m-a găsit nici bine şi nici sănătos, dar m-a găsit şi ăsta a fost un fel de happy end al unei lungi unhappy life.
Putem spune că această carte v-a schimbat viaţa?
Viaţa se schimbă doar atunci când mintea cea obişnuită să trăiască într-un anume fel, cu apucăturile ei, se schimbă. O carte poate declanşa o astfel de schimbare, dar nu e de ajuns.
După revenirea în ţară s-au mai întors măştile care v-au determinat plecarea în călătoria iniţiatică?
Odată descoperite, odată căzute, măştile nu se mai întorc la tine decât dacă vrei tu să te întorci la ele. Dar ar fi la fel de absurd ca şi cum ai lipi la loc pielea cojită, arsă la soare.
Câte dintre suferinţele dumneavoastră de dinaintea plecării au fost alinate sau au dispărut în timpul voiajului?
Am avut norocul să găsesc pastilele potrivite pentru fiecare dintre suferinţele mele. Hap!, le iau în fiecare dimineaţă şi gata, sunt fericit cât e ziua de lungă. Glumesc, evident. Suferinţele sunt de fapt una singură, cu măşti diferite, în funcţie de circumstanţe. Când vezi asta, întrezăreşti şi cauza, care e pofta.
Numai că a-ţi pune pofta-n cui nu e chiar o treabă uşoară, pofta alimentând devenirea, un proces care caracterizează toate fiinţele. Facem orice ca să ne astâmpărăm pofta: alergăm după ce ne place, fugim de ceea ce nu ne place, altfel spus căutăm mereu să obţinem ceva. Acel ceva este însă o fericire iluzorie, trecătoare. Ceea ce percepem ca fericire nu este decât o atenuare temporară a suferinţei, nu o eradicare a ei. Inevitabil, murim şi renaştem în fiecare clipă, iar asta implică suferinţă, suferinţă şi iar suferinţă…
Cât din ce aţi trăit în India aţi pus în acest prim volum Namaste?
Aproape tot ce am trăit în primele trei luni acolo, la Osho. Pentru a păstra fluenţa şi coerenţa naraţiunii, am fost nevoit să sacrific unele episoade. Nu multe. Și, nădăjduiesc, nici foarte importante.
Călătoria aromelor: ştim din primul volum cum miroase India, dar ce aromă au Nepalul, Thailanda, Coreea de Sud, care au fost următoarele destinaţii în călătoria dvs. sabatică?
Nepalul miroase a Nepali thali, Thailanda a Tom Yam Kung, iar Coreea de Sud a kim-chi… Deh, poate că am stat prea mult cu nasul în farfurie 🙂
Aţi făcut nişte portrete frumoase şi interesante indienilor pe care i-aţi cunoscut. Prin comparaţie, cum sunt nepalezii, sud-coreenii, thailandezii?
Citez din al doilea volum Namaste (în curs de editare): „Aici, la poalele munţilor Himalaya, India s-a amestecat cu Asia precum ciocolata cu vanilia. Combinaţia e desăvârşită. În sari-uri mulate pe trupurile zvelte, aruncând ocheade pe sub genele lungi, târguind mărunţişuri la tarabe sau păstrându-şi graţioase echilibrul pe motoretele conduse în viteză de barbaţi hotărâţi, nepalezele mă ameţesc cu frumuseţea lor neasemuită. La capătul drumului, pe când intrăm în curtea pensiunii, sunt deja îndrăgostit de Nepal”. Mai departe scrie-n carte 🙂
Cum aţi găsit România la întoarcere? Prietenii, locurile?
Toţi şi toate erau la locul lor, numai eu m-am trezit pe nicăieri. Ca să înţeleg de ce, am sărit repede la concluzii, dar mi-am frânt picioarele. Învăţ să merg din nou, cu ajutorul scrisului, povestind încet, pas cu pas, ce am trăit atunci, acolo, departe. Sau acum, aici, în adânc.
Acest periplu spiritual probabil s-a încheiat cu un re-design al destinului dvs. Ce aţi ales să faceţi în continuare?
Mi-e foarte greu să explic de ce, dar pentru mine e vital să duc la bun sfârşit trilogia Namaste. E mai degrabă un proiect existenţial decât unul literar… M-am amăgit închipuindu-mi că aş mai putea să fac şi altceva, am încercat chiar să mai fac şi altceva, dar nu am reuşit. Aşa că deocamdată nu mi-a rămas decât să scriu şi atât. E o alegere care s-a impus oarecum de la sine. Sunt angajat cu totul în acest proiect, care nu ştiu cât o să mai dureze. La început, când m-am apucat să scriu într-o rulotă la Vama Veche, pe malul Mării Negre, m-am gândit că îmi vor ajunge o iarnă şi o primăvară, dar au trecut de atunci aproape trei ani şi n-am ajuns decât undeva la jumătate distanţei…
Și care sunt întrebările la care căutaţi răspunsuri acum?
O singură întrebare: oare voi mai fi în stare să scriu al treilea volum, romanul de aventuri spirituale înapoi în India?
Ce i-aţi spune azi cuiva disperat să performeze la birou, dar fără viaţă interioară şi veşnic nemulţumit?
Să performeze în continuare, dar din toată inima. La un moment dat, inevitabil, va rămâne doar inima.
Virginia Costeschi – Bookmag