Cristian Cioacă, eliberat din închisoare după 9 ani. Decizia magistraților este definitivă

.

Cristian Cioacă a fost eliberat condiționat din închisoare, decizia Tribunalului Argeș fiind una definitivă. Fostul polițist a fost condamnat în iunie 2014 pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Marți, Tribunalul Argeș a admis eliberarea condționată a lui Cioacă, potrivit soluției pronunțate de magistrați.

Cristian Cioacă, eliberat condiționat din închisoare

Fostul polițist a fost eliberat după 9 ani, în contextul în care condamnarea sa definitivă era de 15 ani de închisoare.

„Admite contestaţia formulată (…) împotriva sentinţei penale nr. 1337/19.07.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând (…): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze”, se arată în decizia judecătorilor.

În anul 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare cu executare pentru că și-a ucis soția, ce fusese dată dispărută în anul 2007.

Bărbatul nu a recunoscut niciodată că și-a omorât soția, iar trupul Elodiei Ghinescu nu a fost găsit nici până în prezent.

Potrivit Antena 3, inițial, la instanța de fond, fostul polițist primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.

Citește și: Detalii înfiorătoare despre șoferul de 19 ani care a ucis doi tineri în 2 Mai. Ce a făcut cu o zi înainte de tragedie

Citește și: Tânăra cu trei copii care a murit la maternitatea din Botoșani, înmormântată. Primele declarații ale familiei

Citește și: Monica Tatoiu spune că tatăl tânărului care a provocat accidentul din 2 Mai i-a amenințat familia cu moartea

Citește și: Cazul femeii din Urziceni care a născut pe trotuar. Adrian Cuculis, dezvăluiri cutremurătoare despre un incident din 2019

Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea Elodiei Ghinescu

Fostul polițist a fost acuzat, în urmă cu 9 ani, că și-a ucis soția, după care i-a ascuns trupul neînsuflațit.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, cei doi au avut mai multe neînțelegeri, iar discuțiile au degenerat. În acel moment, Cristian Cioacă a lovit-o de mai multe ori pe Elodia Ghinescu, care au condus la decesul acesteia.

De asemenea, Parchetul a mai susținut că ulterior, Cristian Cioacă a desfășurat „o operațiune de manipulare a persoanelor din anturajul său și al soției sale, prezântând tuturor celor cu care intra în contact, dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculator familiei Cioacă-Ghinesc, referitoare la relația extraconjugală a victimei și vacanța pe care și-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai”.

Potrivit procurorilor, bărbatul ar fi încercat astfel să deturneze atenția de la uciderea Elodiei, făcând să pară că aceasta ar fi părăsit domiciliul voluntar.

În cele din urmă, pe data de 5 septembrie, Cristian Cioacă a anunțat oficial dispariția soției sale.

Cei doi erau căsătoriți din anul 2004, însă relația lor s-a deteriorat după venirea pe lume a copilului lor. Deși ambii erau implicați în relații extraconjugale, încercau să păstreze aparențele unei relații normale, notează Libertatea.

Sursă foto: Libertatea

Ultima modificare august 22, 2023 3:31 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale