Condițiile inumane în care au fost găsiți cei 11 bătrâni duși într-o casă părăsită din Tunari. Ce s-a întâmplat cu ei

.

11 bătrâni ce locuiau într-un azil supraaglomerat din Voluntari au fost scoși în mijlocul nopții din instituție și ascunși pe un șantier în lucru din comuna Tunari. Mai multe echipaje de poliție au sosit la fața locului după ce o echipă de jurnaliști a sunat la numărul de urgențe 112.

Cele 11 persoane au fost evaluate medical, iar opt dintre ele au fost transportate la un alt azil privat, în timp ce trei au fost preluate de familii.

Potrivit Digi 24, aceste persoane au fost relocate din centrul din Voluntari pentru a nu fi identificate de autorități, în timpul unor controale.  

11 bătrâni, ascunși pe un șantier din Tunari

Raed Arafat a declarat că o parte din bătrâni au fost transferați la un cămin privat, întrucât statul nu are capacitatea de a-i caza în acest moment. Vârstincii au primit îngrijirile necesare și au primit și haine curate, urmând să fie evaluați medical de personalul centrului.

„Este vorba de 11 persoane mutate într-o casă care este în construcție, fără condiții minime necesare și fără condiții de siguranță pentru ei. Au fost trimise echipaje de la SMURD, inclusiv cu medic, și de la ambulanță echipaje cu medic și asistent. Situația lor nu era critică, numai că nu aveau cum să rămână într-o casă fără condiții minime de îngrijire. 8 dintre ei au fost duși într-un alt centru pentru vârstnici, iar 3 bătrâni au fost luați acasă de familii”, a declarat Raed Arafat pentru Digi 24.

Citește și: O femeie care are doi copii cu fratele ei vitreg luptă pentru dreptul de a se căsători cu acesta

Citește și: O elevă din Târgu Neamț a născut în timp ce dădea examenul de Bacalaureat „Am susținut proba în spital!”

„Cu toții erau cazați într-un cămin din Pipera, nordul Capitalei. Spațiul era însă supraaglomerat. Adică erau mai mulți oameni decât avea căminul voie să țină. Ca să nu fie amendați, atunci când echipele de control vor ajunge la ei, proprietarii i-au mutat în primul spațiu liber pe care l-au găsit: o casă aflată în construcție”, a mai spus șeful DSU.

Se pare că o parte din bătrâni au fost transportați în cearceafuri pe șantierul pe care au fost găsiți, întrucât nu se puteau deplasa.

Patronii căminului, căutați de poliție

Azilul supraaglomerat de unde au fost scoși vârstnicii în mijlocul nopții și duși pe un șantier în mijlocul câmpului, se află la 20 de minute de centrul Capitalei. Potrivit Digi 24, familiile care și-au lăsat bătrânii în grija celor de la acest cămin plătesc 2.500 de lei pe lună pentru a se asigura că rudele lor au parte de cele mai bune îngrijiri.

Potrivit Știrile ProTV, bătrânii transferați în casa de pe câmp sufereau de probleme neurologice. Aceștia erau însoțiți și de o femeie care a declarat că aceștia au fost aduși dintr-un centru din Voluntari, județul Ilfov. 

Citește și: Un bărbat și-a pierdut tatăl și a devenit tată în doar 24 de ore. „Simțeam doar neliniște și frică”

Citește și: Care este cel mai vechi oraș din lume. Se spune că are peste 10.000 de ani

În prezent, polițiștii de la IPJ Ilfov îi caută pe patronii căminului, care urmează să fie amendați. Dacă autoritățile ajung la concluzia că au încălcat Codul Penal, acestora li se va deschide și dosar penal.

Sursă foto: Octav Ganea (Inquam)

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton