Concurenţii de la MasterChef gătesc marţi într-un restaurant bucureştean

.

Concurenţii rămaşi în competiţia MasterChef primesc provocarea de a găti pentru clienţii unui restaurant real din Bucureşti. Sub îndrumarea celor trei chefi juraţi, pretendenţii la titlul de MasterChef se vor lovi de noi provocări, care la final vor face diferenţa.
Dacă la cantina săracilor sau la nuntă aceştia au experimentat lucrul sub presiune, într-o bucătărie profesionistă, de data aceasta, proba devine şi mai grea, cele două echipe fiind nevoite să se descurce şi la cumpărături.
Fiecare va avea de alergat după ingredientele necesare pentru alcătuirea meniului, încadrându-se într-un anumit buget. Mai mult, concurenţii vor experimenta şi ipostaza de ospătar, pentru că fiecare dintre echipe îşi va delega reprezentanţii în sala de mese.
Concurenţii de la MasterChef gătesc marţi într-un restaurant bucureştean
Cu un întreg restaurant pe mână, cu responsabilitatea cumpărăturilor şi a meniului pe umeri, concurenţii MasterChef sunt pentru prima oară în faţa unei astfel de provocări. Săptămâna aceasta Alexandru Petricean a fsot desemnat şef de echipă şi îşi va putea allege coechipierii: „Vă rog să nu uitaţi că suntem o echipă, dar eu sunt şeful, nu vreau să aud discuţii, vreau spirit de învingători. Proba asta mi se pare iadul în bucătărie, o să fie nervi, tensiune, timp limită„, spune el.
Urmăreşte toate acestea în ediţia MasterChef din această marţi, la ProTv, începând cu ora 20.30.
Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton