Concert Lenny Kravitz în Bucureşti pe 28 septembrie

.

Lenny Kravitz revine în România pentru a susţine un nou concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Concertul face parte din turneul „Black and White America”, anunţă Mediafax.

Lenny se află în plin turneu de promovare a celui mai recent album al său, „Black And White America”. Acesta a fost scris ca o reacţie la un documentar pe care Kravitz l-a văzut la televizor, în perioada de după alegerea lui Barack Obama ca preşedinte al Statelor Unite. Prin versurile compuse, autorul evocă povestea propriei sale familii, experienţele dureroase ale părinţilor săi – un cuplu interrasial -, în anii ʹ60. „Lumea îi înjura şi îi scuipa”, îşi aminteşte artistul. „Iar asta era în New York, nu în vreun stat din sud. Aşa că albumul ăsta este despre mine personal şi despre situaţia rasială din această ţară. Poate că lucrurile au început să se mişte în direcţia cea bună, dar există în continuare oameni care plătesc tribut unor idei învechite”.

Biletele pentru acest concert costă 111,83 lei (Normal Circle), 170,40 lei (Golden Circle) – preţ promoţional până la 1 august şi 298,20 lei (VIP) – preţ normal.
Foto: Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton