Colecţia “Shoegasm” by Mihai Albu, la Bucharest Fashion Week 2013

.

Prin colecția Shoegasm prezentată la BFW 2012, designerul Mihai Albu a celebrat apariția în Enciclopedia Shoegasm alături de nume celebre precum Alexander McQueen, Cristian Louboutin și Manolo Blahnik.
Mihai Albu este singurul designer român de accesorii ce a reușit până în prezent să își asigure în presa internațională un loc stabil alături de nume precum Manolo Blahnik, Christian Louboutin și Alexander McQueen, marchează o nouă reușită. Se pare că aparițiile repetate în revista Vogue au fost doar începutul pentru ”arhitectul de pantofi”. Iată cum numele sau se regăsește în ”SHOEGASM” enciclopedia dedicată celor mai avangardiști designeri de pantofi, alături de coloși ai modei la nivel internațional. SHOEGASM îi dedică designerului român nu mai puțin de 10 pagini, performanță egalată doar de către Manolo Blahnik și Kobi Levi.
Piesele selectate aparțin colecțiilor toamnă iarnă 2010-2011, primăvară vară 2011, toamnă-iarnă 2011-2012 și primăvară vară 2012. Poate nu întâmplător, mai mult de o treime dintre designerii selecționați au la bază studii în arhitectură, fiind evidențiată încă o dată particularitatea gândirii structurate de această disciplină care a dat unele dintre cele mai creative minți din modă până în prezent. ”Sunt onorat de faptul că brandul Mihai Albu a fost ales pentru acest proiect. Propunerea a venit firesc, în urma promovării din ce în ce mai intense pe plan internațional a muncii mele. Simt că în acest moment s-au așezat foarte clar bazele evoluției modei românești în afara granițelor, baze pe care putem construi o adevărată tradiție ca identitate culturală și specific creativ.”
Brandul marchează astfel încă o reușită notabilă, aceea de a fi inclus pe shortlist-ul designerilor ”care au contribuit substanțial la redefinirea conceptului de ”accesoriu” în modă. Brandul Mihai Albu are o vechime de 27 de ani și este în prezent pe lista celor mai importante nume în domeniu pe plan internațional.

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale