Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o avertizare meteo cod portocaliu de ploi abundente ce afectează județele Constanța și Tulcea.
Potrivit meteorologilor, în Dobrogea, se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp și izolat 70-80 l/mp.
Codul este valabil între 24 iulie orele 17:00 și 25 iulie, orele 21:00.
De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben de ploi în perioada 24 iulie ora 11:00 până pe 25 iulie orele 21:00.
În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile estice, sud-estice și în toate zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse local torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Județele vizate sunt Călărași, Ialomița, Gorj, București, Prahova, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Covasna, Brașov, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Maramureș, Harghita, Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin.
Citește și: Fenomene meteorologice extreme în luna august. Vremea va fi capricioasă în toată România
Sursă foto: 123rf.com