Cumplita tragedie aviatică petrecută duminică, în care 11 persoane și-au persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui avion privat turcesc în Iran, a șocat o lume întreagă. Pe lângă membrii echipajului, în avion se afla Mina Bașaran, moștenitoarea imperiului Bașaran, și 7 prietene ale sale. Tinerele se întorceau la Istambul după ce participaseră la petrecerea burlăcițelor din Dubai, petrecere dată întocmai în cinstea Minei Bașaran.
Mina Bașaran avea 28 de ani și era fiica milionarului turc Huseyin Bașaran, ea însăși făcând parte din consiliul managerial al companiei Bașaran Holding, deținătoarea avionului prăbușit. Tânăra, care are un frate mai mic, se pregătea să conducă afacerea familiei. Turnurile Mina, una dintre cele mai impresionante construcții din Istambul aparțin tatălui său și erau denumite după numele fiicei sale.
Mina Bașaran era o persoană foarte cunoscută și îndrăgită în Turcia, apăruse de nenumărate ori în diferite emisiuni televizate, dar și în reviste de modă, inclusiv în Vogue Turcia. Aceasta terminase Facultatea de Administrarea Afacerilor în Turcia și urmase un master în Londra.
Tragedia devine cu atât mai cumplită cu cât Mina Başaran se logodise în luna octombrie 2017 și urma să îmbrace rochia de mireasă în luna aprilie a acestui an. Logodnicul său, pe nume Murat Gezer, era, de asemenea, un om de afaceri important, fiind și proprietarul tipografiei Metprint Baski Sistemler.
Conform Ministerului Transporturilor din Turcia, avionul, un Bombardier Challenger 604, era pilotat de una dintre primele femei pilot ale armatei turce, Melike Kuvvet, care a părăsit sectorul militar pentru a lucra cu clienți privați. Aceasta a cerut să zboare la o altitudine mai joasă ca urmare a unei defecțiuni, însă avionul a dispărut din raza radarelor și a fost localizat ulterior în Iran, învăluit fiind într-un nor de fum. Avionul s-a prăbușit și a luat foc.
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare martie 13, 2018 12:37 pm