Alexandru Şonea s-a stins din viață șa vârsta de 69 de ani. Profesorul a fost găsit mort marți dimineață în biroul său din cadrul Facultății de Agronomie.
Alexandru Șonea era profesor la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, dar şi preşedinte al senatului Universităţii. Acesta a fost găsit fără suflare în biroul său din cadrul Facultății de Agronomie de către o îngrijitoare, care alertat imediat conducerea instituției. Bărbatul s-ar fi sinucis, dar procurorii anchetează cazul ca fiind moarte suspectă, au declarat surse din anchetă pentru Libertatea.
Pe corpul său nu s-ar fi găsit urme de violență, dar nici un bilet de adio. Se pare că Alexandru Șonea nu a ajuns acasă noaptea trecută, iar anchetatorii încearcă să stabilească ora decesului. Trupul neînsuflețit al profesorului Șonea a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
„Suntem în stare de joc. Nu pot să spun decât că era o persoană echilibrată. Nu știu vreun motiv care să-l fi împins la acest gest. De circa 20 de ani preda la Universitate. Are o familie echilibrată. Nu știu ce să comentez mai mult. A fost găsit în biroul dânsului de o îngrijitoare de la Universitate”, a spus Răzvan Teodorescu, rectorul Universității de Agronomie la Digi24.
Colegii profesorului au spus că era un om liniștit și avea o familie echilibrată. De asemenea, aceștia au precizat că nu au sesizat în ultima perioadă vreo schimbare în comportamentul acestuia.
Alexandru Șonea a studiat la Liceul de Cultură Generală din Mizil, județul Prahova, și apoi s-a înscris la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu din București, Facultatea de Medicină Veterinară. După terminarea studiilor a lucrat în cadrul universității.
El deținea titlul de doctor în științe, a fost practician veterinar, profesor și angajat în Ministerul Educației. În anul 1987 a devenit asistent universitar la Facultatea de Zootehnie din București, post pe care a lucrat până în anul 2000. În 2002 a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină Veterinară din București, după cum scrie în CV-ul său.
De-a lungul vremii, profesorul Șonea a primit numeroase premii și distincții pentru activitatea sa, cu ar fi premiul Bitdifender Excellens sub egida Protejăm Valorile Românești (2015) și un premiu special și Diplomă de Excelență acordat de Media Systems Communication pentru Innovation in Heath Awards Ceremony – București.