Vorbe cu tâlc, adunate în versuri ritmate, descântecele au şi azi o mare putere de sugestie. Forţa lor magică sporeşte în preajma zilelor de post sau când se apropie Luna plină.
Persoana care descântă trebuie să fie întotdeauna o femeie. Ea trebuie să îndeplinească întregul ritual al descântecului, să facă semnul crucii peste apa neîncepută, peste omul suferind şi peste duhurile necurate, ca să le alunge. Apa şi busuiocul sfinţit, cărbunii din vatră, fierul şi nuiaua de alun sunt câteva din obiectele necesare ritualului. Lumânările aprinse, semnul crucii şi invocarea Maicii Domnului apar adesea în descântece, semn că pentru oamenii simpli a existat întotdeauna o legătură puternică între credinţa în Dumnezeu şi magia vindecătoare.
Ca să fie cât mai eficiente, descântecele se repetă întotdeauna de trei, de şase sau de nouă ori.
Descântece de însănătoşire
Fă semnul crucii de trei ori asupra persoanei bolnave, rosteşte descântecul şi fă iar semnul crucii de trei ori. Ritualul trebuie repetat dimineaţa şi seara cel puţin trei zile la rând.