Tot mai mulți buzoieni au făcut un obicei de a se preface că sunt bolnavi pentru a putea merge gratis în oraș, cu salvarea.
Serviciul Județean de Ambulanță Buzău nu duce deloc lipsă de apeluri. Din păcate, tot mai multe dintre apeluri se dovedesc să fie din partea celor care s-au obișnuit să folosească salvarea pe post de taxi. Bolnavii închipuiți nu doresc în momentul în care solicită salvarea decât să găsească un mijloc de transport pentru a ajunge repede în oraș.