Ce «vrăji» mai fac ca să-şi menţină silueta. Teo se subţiază văzând cu ochii, deşi mănâncă noaptea!

.
Două vedete de top ale micului ecran sunt admirate de public nu numai prin prisma profesionalismului de care dau dovadă, ci şi datorită aspectului fizic de invidiat. Libertatea a aflat de la simpatica Teo Trandafir şi îndrăgita Andreea Esca ce “vrăji” fac pentru a slăbi sau, după caz, pentru a se menţine în formă.
Ani la rând, Teo Trandafir s-a luptat cu kilogramele în plus şi cu problemele de sănătate derivate din excesul ponderal. Soluţia salvatoare a fost o intervenţie chirurgicală de mic­şorare a stomacului, care a ajutat-o pe vedeta Kanal D să dobândească silueta la care a visat toată viaţa. “Acum, mănânc orice, absolut orice, dar în cantităţi foarte mici, pentru că mă satur imediat. De exemplu, dimineaţa mănânc o felie mică de pâine cu ce vreau eu – îmi place foarte mult pateul de ton -, la prânz, un pic de grătar sau un pic de legume, iar seara, ce se nime­reşte. Mănânc şi noaptea, că mă trezesc de foame, dar atunci, în loc de masă, prefer un pahar cu suc de roşii sau un pic de sana degresată. Ceva care să poată fi considerat şi mâncare, şi băutură în acelaşi timp, fiindcă mai important este să mă hidratez, nu să mănânc’’, ne-a declarat Teo.

Mai mult pe Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton