Unele stațiuni de schi din Europa vor rămâne deschise și în acest sezon de iarnă, în ciuda creșterii ratei de răspândire a noului coronavirus.
În timp ce unii lideri europeni au cerut închiderea stațiunilor de schi în toată Europa, alții își doresc să primească turiști și în această vacanță de iarnă. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a propus un acord european pentru închiderea stațiunilor de schi până în luna ianuarie. Aceasta a fost susținută și de țări precum Italia și Franța.
„Dacă Italia ar decide să oprească toate teleschiurile fără niciun sprijin din partea Franței, Austriei și a celorlalte țări, atunci turiștii italieni ar risca să plece în străinătate și să aducă virusul în Italia”, a declarat premierul italian Giuseppe Conte, potrivit știrileprotv.ro.
Cu toate acestea, Comisia Europeană a anunțat că nu va impune niciun regulament în ceea ce privește sporturile de iarnă.
Citește și: Rita Ora, amendată pentru organizarea unei petreceri aniversare în ciuda restricțiilor
În Elveția se schiază deja, iar Austria se pregătește de deschiderea sezonului, deși țara se află în carantină până în 6 decembrie. Și Bulgaria se află printre țările care s-au arătat decise să deschidă staţiunile de schi pentru acest sezon de iarnă. Autoritățile bulgare au dat asigurări că nu se vor face compromisuri în privinţa măsurile de protecție împotriva noului coronavirus.
Vezi si statiuni montane din Bulgaria, unde poti schia in voie!
În România nu există până în prezent nicio restricție în acest sens.
Sursă foto: Shutterstock.com
Ultima modificare ianuarie 10, 2022 12:00 pm