Ce salariu avea Nicolae Ceaușescu. Nu era nici pe departe cât ne-am fi așteptat

.
Cu toate că familia Ceaușescu trăia în lux și își permitea orice moft, pare incredibil să aflăm că salariul lui Nicolae Ceaușescu era mult mai mic decât al directorului general din Valea Jiului. Dezvăluirile au fost făcute de Petre Gigea, fost ministru de Finanțe și consilier personal al președintelui Ceaușescu.

Conform declarațiilor sale: „15.000 de lei era salariul lunar al preşedintelui României prin 1984. Primul-ministru avea cu 1.000 de lei mai puţin decât el, viceprim-ministrul cu 2.000 de lei mai puţin, iar noi, miniştrii, aveam mai puţin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizaţia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei deoarece Ceauşescu nu accepta ideea unor pensii mari.” –  a declarat Petre Gigea la știrile Kanal D.

Daca ne raportăm la cursul neoficial al dolarului american de la vremea aceea, Petre Gigea susține că salariul lui Nicolae Ceaușescu era de aproximativ 500 de dolari pe lună, în condițiile în care 1 dolar  SUA echivala cu 30 de lei. Totodată, fostul consilier al Președintelui i-a propus o mărire de salariu, de la 15.000 de lei la 20.000 de lei, știind că astfel se vor mari și salariile de sub el, însă Ceaușescu nu a acceptat-o, rămânând astfel cu un salariu mai mic decât al directorului general al minei din Valea Jiului: “Se majoraseră salariile şi directorul general din Valea Jiului încasa 19.000 de lei pe lună (salariu plus sporuri). Nu a fost de acord cu propunerile mele şi a acceptat mărirea salariului de la 15.000 la doar 16.000 de lei, adică echivalentul a 530 de dolari SUA”, a povestit Petre Gigea.

Citește și – Ceauşescu, primit cu aplauze la Cannes

Citește și – S-a ales praful de oraşul lui Ceauşescu!

Sursă foto: Libertatea

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton