Pe 29 august, vinerea aceasta, credincioşii ortodocşi prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Cei care vor să se spele de păcate ar trebui să ţină post negru. Şi, potrivit credinţelor populare, ar trebui să mănânce struguri şi să evite varza şi alimentele de culoare roşie.
In memoria sângelui vărsat de către Sântion sau Sântion de toamnă (cum mai e numit, în popor, Sfântul Ioan Botezătorul), tradiţia cere să nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare (pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie – nici atât, pentru că e zi de post etc.).
Nici varză nu se mănâncă, pentru că această legumă are o conotaţie negativă în această zi: legendele spun că Sfântului i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi tot de atâtea ori a înviat; aşa se face că sărbătoarea de azi mai este numită şi „Sfântul Ioan taie capul pe curechi”. Citeşte mai multe pe Libertatea.ro