Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea unui anumit antibiotic în tratarea infecției cu noul coronavirus. Este vorba despre azitromicină, medicament ce a fost folosit inițial în tratarea pacienților cu COVID-19, dar care ulterior s-a dovedit ineficient și periculos în cazul pacienților infectați cu SARS-CoV-2.
Citește gratuit ediția de decembrie a revistei Unica. O găsești AICI
Alexandru Rafila se află momentan în izolare după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19 și recomandă evitarea acestui medicament celor care sunt în situația sa.
Citeşte şi: Alexandru Rafila: „Vaccinul anti-COVID-19 rezistă 17 zile și nu se poate face în mod tradițional”
„Fac tratament. Nu îmi place să fac exces de medicaţie. Medicaţia, atunci când trebuie şi cât trebuie. Şi nu iau antibiotice. Acesta este un mesaj pe care-l transmit tuturor: infecţia cu noul coronavirus nu se tratează cu antibiotice, cu azitromicină. Este, dimpotrivă, grav să iei azitromicină când eşti infectat cu noul coronavirus. Nici măcar în caz de febră mare. Generează rezistenţă la antibiotice, generează alte probleme şi este bine să o evităm. Trebuie să dăm sfaturi pentru că oamenii trebuie să fie informaţi”, a spus reprezentantul României la OMS, potrivit adevărul.ro.
Foto – 123rf.com
Ultima modificare decembrie 11, 2020 11:35 am