Campionatul European de Fotbal 2024 este unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale anului. După o perioadă de absență din marile competiții internaționale, România este dornică să-și facă simțită prezența la Euro 2024, iar suporterii români au speranțe mari pentru echipa națională de fotbal. Cum se pregătesc românii pentru meciurile „tricolorilor”?
Ritualurile culinare ale românilor pentru meciurile de la Campionatul European de Fotbal 2024
Aşa cum bine ştim, la meciurile în care joacă Naţionala României, atmosfera devine palpitantă pentru toţi suporterii şi microbiştii înfocaţi. Motiv pentru care aceştia pregătesc fel şi fel de preparate şi băuturi pe care să le savureze alături de prieteni şi familia.
Care sunt gustările preferate ale românilor când se uită la meciurile de fotbal
Micii şi cârnaţii la grătar
Printre „gustările preferate” de români, cu care se delectează în timpul meciului de fotbal, se numără micii şi cârnaţii la grătar. Carnea fragedă, cu muștar și pâine proaspătă, reprezintă combinația perfectă pentru serile de fotbal, alături de familie şi de prieteni.
În multe alte gospodării românești, se pregăteşte „pomana porcului” pentru ca suporterii să se poată bucura aşa cum se cuvine de meciurile din Campionatul European de Fotbal. Preparatele tradiționale precum cârnații, caltaboșii, lebărul și toba, sunt însoţite de murături și pâine proaspătă – transformând o seară dedicată fotbalului, într-un adevărat festin culinar.
Snacks-uri rapide
Chips-urile, plăcintele, dulciurile şi covrigii – mai ales cei de Buzău – fac parte din categoria snacks-urilor rapide şi populare în rândul microbiştilor. Sunt opţiunile cele mai la îndemână – fiind prezente în aproape toate casele, inclusiv pe stadion. Dat fiind că sunt nişte gustări uşor de preparat şi de cumpărat sunt alegerea ideală pentru a le savura în timpul emoţiei şi tensiunilor din timpul meciurilor.
Iar dacă vreţi să condimentaţi într-un fel mai… exotic chips-urile, optaţi pentru guacamole. Aici aveţi toţi paşii pe care trebuie să îi urmaţi pentru a savura un snacks chiar din vârful canapelei, atunci când vă uitaţi la meciurile de la Euro 2024.
Mai avem ceva pentru voi! Dacă odată cu venirea verii, aţi decis să optaţi pentru un stil de viaţă mai sănătos, bazat pe o alimentaţie corespunzătoare, atunci venim în ajutorul vostru cu o reţetă de chipsuri pe care o puteţi prepara în doar câteva minute!
Vestitul popcorn
La meciurile de la Campionatul European de Fotbal 2024, o altă opţiune populară printre microbiştii români este popcornul. Este gustarea ideală pentru a fi savurată în timp ce urmăresc meciurile de fotbal în arenă, fiind şi o alegere rapidă și convenabilă, perfectă atât pentru momentele de tensiune din teren, cât şi pentru pauze.
Seminţe şi alune
Un alt obicei larg răspândit când sunt urmărite meciurile de fotbal ale echipei naționale este ronțăitul semințelor de floarea-soarelui sau de dovleac, precum și alunelor. Semințele de floarea-soarelui, în special, sunt foarte populare și sunt considerate un must-have pentru mulți dintre fanii fotbalului.
Îngheţata
Dat fiind că meciurile de la Campionatul European de Fotbal 2024 se vor desfăşura în zile cu temperaturi extrem de ridicate, înghețata reprezintă o opțiune răcoritoare și delicioasă pentru microbiştii români. În timp ce urmăresc cu sufletul la gură fiecare moment al meciului, suporterii se pot delecta cu diferite sortimente de înghețată, care aduc o alinare binevenită în zilele călduroase de vară. Puteți alege reţetele de îngheţate, foarte simplu de făcut, pe care le puteţi pregăti înainte de vizionarea meciurilor.
Salate de fructe
Salata de fructe este o alternativă sănătoasă în locul chipsurilor și dulciurilor tradiționale. Desertul acesta oferă o combinație perfectă de dulceață naturală și prospețime revigorantă, contribuind la o experiență gustativă plăcută și sănătoasă în timpul meciurilor de la Euro 2024. Și, pe deasupra, rețetele de salate de fructe sunt şi super uşor de preparat.
Băuturile preferate
Nimic nu completează mai bine gustările de fotbal decât o bere românească rece sau diverse băuturi răcoritoare. Berea este, fără îndoială, băutura preferată a suporterilor români în timpul meciurilor de fotbal. Indiferent dacă este vorba de bere blondă, brună sau nefiltrată, acestă băutură spumoasă este alegerea numărul unu pentru a acompania gustările sărate și a stinge setea în momentele de tensiune maximă.
O altă băutură alcoolică, des întâlnită pe mesele românilor, mai ales când vine vorba de urmărirea unor meciuri de fotbal este chiar: şpriţul. La meciurile de la Campionatul European de Fotbal 2024, șprițul, cu siguranţă, va fi una dintre opțiunile preferate ale microbiştilor români pentru a se răcori și relaxa în timpul partidelor. Acest amestec revigorant de vin alb și apă minerală este alegerea perfectă pentru zilele toride de vară.
Pentru cei care preferă băuturile non-alcoolice, alte opţiuni populare constau în fel şi fel de sucuri, limonade și băuturi carbogazoase.
Dat fiind că Euro 2024 va fi găzduit de Germania, majoritatea românilor vor urmări meciurile de fotbal de acasă, alături de familie şi de prieteni. În locuinţele românilor, se va crea o atmosferă naturală și relaxată, unde toată lumea se va bucura de ce are pe masă şi de evoluţia meciurilor.
Pentru o experienţă aparte, cei care nu pot merge pe stadioanele din Germania, vor opta ori pentru terase, ori pentru baruri.
Când vine vorba de cultura de vizionare a fotbalului în România, mâncarea joacă un rol esenţial. Fiecare regiune are propriile sale tradiții culinare, iar aceste gustări și băuturi aduc o notă personală fiecărui meci. De la micii de grătar până la semințele de floarea-soarelui, fiecare gustare are propria sa poveste și contribuie la atmosfera specială a fiecărui meci.
Amănunte şi noutăţi despre Campionatul de Fotbal 2024
Campionatul European de Fotbal 2024, cunoscut sub numele de Euro 2024, se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale anului. Găzduit de Germania, această competiție va aduce laolaltă cele mai bune echipe naționale din Europa, pentru a concura pentru trofeul prestigios
Când şi unde se va defăşura Euro 2024
Evenimentul se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie 2024 şi va avea loc în Germania. Turneul se va desfășura pe 10 stadioane din 10 orașe diferite din Germania. Printre acestea se numără Stadionul Olimpic din Berlin, Allianz Arena din Munchen, Signal Iduna Park din Dortmund și Mercedes-Benz Arena din Stuttgart. Alte stadioane includ Volksparkstadion din Hamburg, Red Bull Arena din Leipzig, Rhein Energie Stadion din Colonia, Commerzbank-Arena din Frankfurt, Veltins-Arena din Gelsenkirchen și Merkur Spiel-Arena din Düsseldorf. Aceste stadioane sunt și bine echipate, şi oferă condiții excelente atât pentru echipe, cât și pentru suporteri.
Euro 2024 va aduce împreună 24 de echipe care se vor califica pentru a concura în turneu. Aceste echipe vor fi împărțite în șase grupe de câte patru, iar primele două echipe din fiecare grupă, împreună cu cele mai bune patru echipe de pe locul trei, vor avansa în fazele eliminatorii. Faza eliminatorie include optimi de finală, sferturi de finală, semifinale și finala.
Programul exact al meciurilor va fi stabilit după finalizarea calificărilor. Totuși, se știe deja că meciul de deschidere va avea loc pe 14 iunie 2024 la Munchen, iar finala se va juca pe 14 iulie 2024 la Berlin.
România va participa la Euro 2024
Participarea României la Campionatul European de Fotbal 2024 este un moment de mândrie și speranță pentru toți suporterii. Cu o echipă bine pregătită și determinată, alături de selecţionerul Edward Iordănescu, România are șansa de a lăsa o impresie puternică în acest turneu. Indiferent de rezultatele finale, prezența la Euro 2024 este un pas important în istoria fotbalului românesc și un prilej de celebrare pentru toți iubitorii acestui sport din țară.
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
Lotul României pentru EURO 2024, programat între 14 iunie și 14 iulie, cuprinde următorii jucători: