Cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca

.

Emanuel Mirel Luca (28 ani) a fost găsit fără suflare în casa lui din Iași, chiar în ziua de Florii, decesul său fiind un adevărat șoc pentru lumea medicală. Deși s-a crezut că tânărul rezident a suferit un infarct, rezultatul autopsiei a arătat cu totul altceva.

Cauza morții lui Emanuel Mirel Luca

Emanuel Mirel Luca, originar din orașul Darabani, județul Botoșani, se mutase la Iași, pentru a-și desfășura rezidențiatul la Institutul de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon”. Tânărul medic a termina, în anul 2021, cursurile Universității de Medicină și Farmacie.

Pe 13 aprilie, acesta a fost găsit decedat în locuința sa din Iași și s-a spus, inișial, că ar fi suferit un infarct. Însă, după ce a fost realizată autopsia, s-a descoperit că acesta avea leziuni la nivel pulmonar.

Mai mult, se pare că medicul rezident a încetat din viață în timp ce încerca să deschidă un geam, acesta simțind, cel mai probabil, că nu mai avea aer.

Prof. Dr. Anca Trifan, șefa Institutului de Gastroenterologie Iași, a oferit câteva detalii despre starea de sănătate a lui Emanuel Mirel Luca, care își făcuse recent o serie de analize, după ce se simțise rău. Însă rezultatele nu au indicat că ar avea vreo afecțiune gravă.

„El nu se simțise bine, a făcut un CT și niște analize, în urmă cu o lună, avea niște mici probleme medicale, nu a spus nimănui, poate doar șefului lui direct, eu am aflat ieri (n.red. – duminică, 13 aprilie). Era un băiat tânăr, părea sănătos, se pregătea de nuntă, probabil nu se simțea bine, avea ceva. Avea un coleg de apartament cu care s-a văzut vineri, care a plecat la Roman. Acum, ce s-a întâmplat până duminică…”, a declarat prof. dr. Anca Trifan, potrivit Ziarul de Iași.

Citește și: Doi medici rezidenți din Iași au murit în circumstanțe bizare la două săptămâni distanță. „Este un mediu în care se muncește groaznic de mult!” Ce au dezvăluit cadrele medicale despre tragedie

Citește și: Se spală sau nu rufe în Săptămâna Patimilor. Ce spune preotul Vasile Ioana. „Bunicile noastre spuneau că nu ai voie!”

Ce spune șefa secției la care lucra medicul rezident despre mediul de lucru din spital

Prof. dr Anca Trifan a precizat că medicii rezidenți sunt supuși la un sters foarte mare în cadrul secției de Gastroenterologie din cauza faptului că aici vin foarte mulți pacienți.

Citește și: Cine este femeia cu cel mai mare IQ din lume. Marilyn vos Savant este mai inteligentă ca Albert Einstein, Stephen Hawking și Elon Musk

Citește și: Călin Georgescu știa că se va anula turul doi al alegerilor prezidențiale încă din 2023. George Simion: „Cuvânt cu cuvânt”

„Pe noi ne tulbură foarte, foarte tare această tragedie. Voi încerca să identific dacă este o cauză de stres suplimentar, dar stresul e în fiecare secundă. La Gastroenterologie mai mult, fiindcă e un număr mult mai mare de pacienți față de alte secții din spital. Așa este dintotdeauna și e în toate spitalele din țară. Ne intimidează pe toți – cât mai putem pune pe cineva la muncă, mai mult sau mai puțin, după ce s-a întâmplat? Este un mediu în care se muncește groaznic de mult”, a mai spus șefa Institutului de Gastroenterologie.

Prof dr Anca Trifan a precizat că tânărul medic nu era consumator de droguri sau alcool. Mai mult, în ultimele două săptămâni Emanuel Mirel Luca nu mai făcuse gărzi și fusese liber cu o zi înainte de a fi găsit fără suflare.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton