Casa Jean Paul Gaultier, dată în judecată. Este acuzată că a copiat un tablou de Botticelli

.

Casa de modă Jean Paul Gaultier a fost dată în judecată de Galeria Uffizi din Florența, fiind acuzată că ar fi copiat un celebru tablou de-al lui Sandro Botticelli din perioada Renașterii italiene.

„Casa de modă a folosit imaginea capodoperei conservate în muzeul nostru pentru a reliza mai multe articole vestimentare, ale căror fotografii au fost publicate pe site-ul ei și pe rețelele de socializare”, au afirmat reprezentanții galeriei într-un comunicat preluat de Agerpres.

Comunicatul de presă a fost însoțit de mai multe capturi de ecran preluat de pe site-ul și contul de Instagram al casei de modă pariziene. În imagini erau prezentate mai multe articole vestimentare, printre care și o eșarfă intitulată „Nașterea lui Venus” pe care a fost reprodusă imaginea din tabloul lui Botticelli. Eșarfa este comercializată cu 150 de euro.

Potrivit reprezentanților Galeriei Uffizi, casa Gaultier „a făcut acest lucru fără să ceară permisiunea și fără să plătească drepturile aferente, așa cum este prevăzut expres în lege”.

Mai mult, casa de modă ar fi fost contactată pentru a retrage de pe piață articolele vestimentare vizate sau să încheie un acord comercial cu muzeul florentin.

„Scrisoarea adresată în aprilie lui Jean Paul Gaultier a fost ignorată”, au afirmat reprezentanții galeriei.

Ca urmare, galeria a deschis „o acțiune judiciară ce prevede pe lângă retragerea de la vânzare a articolelor „ilegitime” și o cerere privind acordarea unor despăgubiri”.

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare octombrie 11, 2022 2:17 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale