Cel mai vechi oraș din lume este menționat atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Se spune că acesta are peste 10.000 de ani și a fost distrus și abandonat de mai multe ori.
Potrivit arheologilor, acesta era un adevărat oraș, și nu un sat, așa cum s-a crezut inițial. Cercetătorii au descoperit, printre ruinele sale, un zid de piatră, care are peste 8.000 de ani.
Ierihon, cel mau vechi oraș din lume
Orașul, care a fost numit Ierihon, este menționat și în Biblie. În Cartea Sfântă, se spune că în acest oraș, Iisus a săvârșit mai multe minuni.
Cea mai cunoscută poveste biblică este, potrivit Atlas-Geografic, Sicomorul lui Zaheu. Se spune că Zaheu era orb, dar nu fizic, ci spiritual. Bărbatul s-a urcat într-un copac pentru a-L vedea pe Iisus care trecea cu ucenicii săi și l-a invitat la el acasă. Zaheu era un om bogat, însă unul avar. După ce Iisus a intrat în casa sa, acesta a început să vadă cu „ochii sufletului”. A devenit o persoană generoasă, iar viața sa s-a schimbat complet.
Ierihon este un loc important pentru turismul cultural, aici existând mai multe locuri considerate sacre în creștinism, iudaism și islam.
Ierihon, considerat în prezent cel mai vechi oraș din lume, este situat în Cisiordania, pe malul râului Iordan. Acesta se află la aproximativ 258 metri sub nivelul mării, fiind regiunea locuită cu cea mai mică altitudine din lume.
Cu o populație de peste 20.000 de palestinieni, Ierihon se află în partea de nord a Deșertului Iudeei.
Vegetația regăsită aici în mod predominant constă în palmieri, astfel că cel mai vechi oraș din lume a fost supranumit Orașul Palmierilor. Turiștii mai găsesc aici curmali, banani, portocali, smochini și lămâi.
Ierihon este înconjurat de Muntele Nebo în est, Munții Centrali în vest și Marea Moartă în sud. Deși este o adevărată fortăreață datorită poziționării sale, orașul a fost distrus de mai multe ori.
Citește și: Curiozități despre Rusia. Ce nu știai despre cea mai mare țară din lume
Cele mai vechi orașe
Până în anul 1920, un alt oraș era considerat a fi cel mai vechi din lume. Este vorba despre Ur, situat în sud-estul Irakului. Acest oraș ar fi fost construit în urmă cu 6.000 de ani.
Printre alte orașe despre care se crede că sunt printre cele mai vechi se află Damasc, capitala Siriei. Acesta deține titlul de cel mai vechi oraș care nu a încetat să fie locuit. Potrivit cercetătorilor, Damascul este locuit în continuu de peste 5.000 de ani, spre deosebire de Ierihon, care a fost abandonat de mai multe ori.
Beirut, Cairo și Sanaa sunt orașele care luptă pentru tilul de cel mai vechi oraș locuit, însă nu s-a putut dovedi că vreunul din ele a fost fondat înaintea Damascului.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini din Ierihon, cel mai vechi oraș din lume