Când poți spăla rufe în Săptămâna Patimilor 2023

.

Creștinii ortodocși au intrat de luni în Săptămâna Mare a Patimilor. Această săptămână este dedicată ultimelor zile ale lui Iisus Hristos pe Pământ, iar oamenii trebuie să se dedice curățeniei trupești și spirituale. Însă, rămâne întrebarea: când poți spăla rufe în Săptămâna Patimilor?

În Săptămâna Patimilor 2023 sunt două zile în care se consideră că este păcat să speli rufe și să faci treburi casnice.

Când poți spăla rufe în Săptămâna Patimilor 2023

În Săptămâna Mare la Biserică încep deniile, slujbele dedicate ultimelor zile din viața lui Iisus Hristos. În această perioadă, credincioșii se pregătesc pentru Învierea Domnului, astfel că există zile în care sunt permise treburile casnice.

Luni, în prima zi a Săptămânii Patimilor 2023, este dedicată curățeniei- de Paște. Astfel, oamenii scot totul la aerisit, spală și calcă rufe.

Citește și: Rugăciunea care se citește în Postul Paștelui. Te ajută să îți cureți sufletul de păcate

Și în a doua zi a săptămânii, numită Marțea Seacă, este permisă spălarea rufelor. De asemenea, în această zi, gospodinele mătură, aspiră și spală geamurile, notează Adevărul.

Miercurea Mare este prima zi din Săptămâna Patimilor când nu se spală rufe. Pe de altă parte, credincioșilor le este permis să sape, curețe pomi și să semene. De asemenea sunt permise treburile gospodărești. În această zi, Iuda L-a vândut pe Iisus Hristos fariseilor pentru 30 de arginți.

În Joia Mare se vopsesc ouăle. Tradiția spune că cei care fac acest lucru vor fi feriți de boli și necazuri.

Citește și: Floriile și Paștele catolic în 2023. Tradiții și obiceiuri din lume

Vinerea Mare, a doua zi în care nu se spală rufele

Vinerea Mare este a doua zi din Săptămâna Patimilor 2023 în care nu se spală rufe. Potrivit tradiției creștin-ortodoxe, în Vinerea Mare, cunoscută și sub numele de Vinerea Patimilor, Mântuitorul a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor oamenirii.

Citește și: Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Se spune că în această zi este bine să se țină post negru/ Cei care nu reușesc să țină post negru nu au voie să consume oțet sau urzici. Iisus Hristos a fost bătut cu ruzici după ce a fost răstignit, iar atunci când a cerut apă, buzele i-au fost umezite cu oțet.

Citește și: Pască de Paște. Cele mai bune rețete pentru pască

În Vinerea Mare gospodinele nu au voie să vopsească ouă. Ouăle mai pot fi vopsite în Sâmbăta Mare, înainte de Slujba de Înviere.

Astfel, sâmbătă, înainte de Învierea Domnului, femeile pregătesc majoritatea preparatelor de Paște și termină curățenia, pentru ca în următoarele trei zile să se odihnească și să sărbătorească Învierea Mântuitorului.

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton