Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a anunțat că sunt șanse mari ca primele vaccinuri anti-COVID-19 să fie administrate pacienților din România anul acesta, între Crăciun și Revelion. Vaccinarea poate începe la o zi după ce tratamentul este livrat unităților medicale.
„Dacă autorizația va fi eliberată în 23 decembrie, probabil că între Crăciun și anul nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România și vom putea începe efectiv activitatea de vaccinare destinată în primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi”, a explicat Valeriu Gheorghiță, la Digi24.
Citește gratuit ediția de decembrie a revistei Unica. O găsești AICI
Pentru început, România va primi o tranșă de până în 10.000 de doze de vaccinuri, cu care pot fi vaccinați 5.000 de angajați ai spitalelor.
„Este o tranșă simbolică, dacă vreți, care va fi distribuită în aceeași zi în toate cele 27 de țări membre ale UE, care fac parte din contractul încheiat de CE, însă din ianuarie vor fi livrate celelalte doze, atât cele din decembrie, cât și cele din ianuarie. Pentru ianuarie ar trebui să primim, după noul calendar de livrare, circa 600.000 de doze, care ajung pentru vaccinarea unui număr estimat de 300.000 de persoane. Ulterior, această cantitate crește de la o lună la alta”, a completat Gheorghiță.